Cum
am mai spus și altădată, îmi place ideea Sărbătorii Recunoștinței din Statele
Unite, o ocazie pentru fiecare să se reunească cu familia și să mulțumească pentru
lucrurile bune de peste an. La noi a fost însă îmbrățișată doar codița ei
comercială, numită Black Friday. Aș fi
vrut să scriu atunci despre lucrurile pentru care sunt recunoscător în 2012,
dar n-am apucat; de altfel, nu prea am mai ajuns în general să scriu pe blog –
este pierderea, destul de mare, pe care o implică scrisul zi de zi pentru un
ziar. Mă grăbesc deci să rememorez, mai mult pentru mine, bucuriile pe care mi
le-a adus anul acesta, în chiar ultima lui zi.
În
martie m-am operat din nou, după ce intervenția de anul trecut din noiembrie
s-a dovedit destul de curând nereușită. Am mers deci fără prea mari iluzii la
tăiere, dar de data asta se pare că lucrurile merg bine. După mai mult de zece
ani de chin, am simțit de parcă aș fi ieșit dintr-o cușcă, că pot să fac
aproape tot ce-mi doresc. Asta s-a văzut mai ales la muncă, unde am devenit
mult mai îndrăzneț cu ideile de articole. Am fost invitat la un centru de
recuperare a dependenților de droguri de la Roma, unde mai fusesem în urmă cu
șase ani, când lucram la Crucea Roșie; m-am reîntâlnit cu câțiva oameni dragi,
am cunoscut pe alții pe care i-am îndrăgit la fel de mult. Sper ca articolele pe
care le voi scrie de acolo, deja cam întârziate, să redea măcar o parte din pasiunea
lor. Am reușit un pic să și vizitez, cu destulă nostalgie, orașul cuprins de febra sfârșitului de
iunie și a fazelor finale de campionat european de fotbal. Am ajuns pentru
prima oară la Oradea, la invitația unui fost ministru al sănătății, pentru a
documenta colaborararea în tot felul de arii medicale în care vecinii noștri
sunt mai avansați decât noi; iar cu ocazia asta, am și trecut tot pentru prima
dată, timp de câteva ore, granița cu Ungaria, pentru niște discuții cu
profesori din Debrețin. În octombrie am fost invitat la un forum european de
sănătate dintr-o stațiune austriacă, cea mai interesantă experiență
profesională de până acum. Am fost atât de uimit să mă aflu în preajma celor
mai importanți factori de decizie în sănătate din Europa, încât nici n-am știut
să profit la maximum de această ocazie; întrebarea adresată comisarului
european la o conferință de presă (cu editorialul chiar reușit care a rezultat
din asta) și interviul cu șeful agenției europene pentru boli transmisibile
rămân însă niște realizări cu care sunt pentru moment mulțumit. La anul sigur
voi reuși mai mult. Cu ocazia deplasării ăsteia am revenit pentru al doilea an
la rând la Viena, unde am văzut lucruri de care nu știusem sau nu avusesem timp
în 2011; și am ajuns pentru câteva ore, în cadrul programului social oferit de
organizatorii forumului, la Salzburg, o bijuterie de oraș, care mi-a smuls
promisiunea că la anul voi petrece acolo două-trei zile.
Mi-am
dorit în mod special să ajung la Finala Europa League de pe Arena Națională și
am reușit, datorită răbdării caracteristice cu care Valentina a urmărit punerea
în vânzare online a biletelor, cu multe luni mai devreme. Împreună cu noi am
luat-o și pe mama, care a mers pentru prim oară pe un stadion – nici nu cred că
ar fi avut o ocazie mai bună. Deși meciul a fost dezechilibrat (iar noi am
ținut cu invinșii), evenimentul a fost bine organizat și a strâns oameni veseli
și civilizați într-un spațiu modern, cu care ne-am simțit mândri în cele câteva
ore petrecute acolo. După mai mulți ani în care îmi tot propusesem, am ajuns și
la Crucea Caraiman. Nu direct și ușor, de la Babele, ci de la Cota 2000. Un
traseu deci un pic mai lung, ceva mai obositor pentru unul într-o condiție
fizică discutabilă, dar și mai multă voință și speranță, răsplătită cu
priveliștea greu de povestit de la final.
Chiar
dacă n-am mai avut la fel de mult timp pentru lectură ca în alți ani, 2012 mi-a
adus, printre cărțile citite, câteva confirmări (Charles Bukowski- Hollywood și
John Steinbeck- Nehotărâții sorți ai bătăliei) și destule descoperiri (Jared Diamond - De ce e sexul o plăcere?, Julian
Barnes- Sentimentul unui sfârșit, Paul Auster- Nebunii în Brooklyn și Sunset
Park, Ben Goldacre- Pseudoștiința, Kazuo Ishiguro- Rămășițele zilei și, în
ultima săptămână, Lucian Boia- De ce este România altfel? și Două secole de
mitologie națională).
Nu
mi-am propus să fac un adevărat bilanț al anului, care ar implica și alte
câteva plusuri, dar și nu puține minusuri- lucruri care nu mi-au reușit sau de
care nici măcar nu m-am apucat. Poate și pentru că oricum eșecurile mă preocupă
întotdeauna mai mult decât reușitele, pe care le uit după câteva zile. Sper
însă ca, imortalizându-mi bucuriile din 2012, ele să se continue și în 2013...
și mai departe.