Dintr-una-ntr-alta

Nicaieri nu scrie ca nu poti urmari mai multe vise in acelasi timp. Mici sau mari, pentru saptamana urmatoare sau cu bataie pe termen lung, toate visele pe care ni le facem si pe care cautam, cu sau fara succes, sa le implinim, se intrepatrund dand nastere unei tesaturi de sperante care ne sprijina, la trezire, in fiecare dimineata.
Dar ce te faci cand esti un impatimit al calatoriilor, ai multe idei in cap si dorinte-n inima iar concediul de vara e numai unul? Eu m-am obisnuit ca, rezultat al neajunsurilor multora dintre piesele care-mi intra-n alcatuire, sa fiu extrem de nehotarat; in orice privinta, daca am mai mult de o varianta, ma conving la fiecare sfert de ora ca alta este mai buna decat cea pe care abia o alesesem, astfel ca nu de putine ori dilemele mele se incheie intr-un blocaj din care numai interventia hotarata si convingatoare a vreunui apropiat ma mai scoate. Asta a fost, de un an incoace, unul din rolurile Valentinei- sa coboare ca din cer cu solutia, cand pentru mine alegerea se transforma in calvar. Numai ca acum, in privinta concediului din vara, am reusit s-o molipsesc si pe ea de nehotarare.
Multe din destinatiile la care visam erau rodul lecturilor. Prin martie ne gandeam la Lisabona si in genere la Portugalia- acum vreo doi ani citeam o carte a unui danez in care personajul isi amintea de vizitele repetate pe meleagurile alea melancolice aruncate la margine de lume, prinse intre Spania si Ocean, cu case albe si oameni maslinii si de atunci gandul meu si-a detasat un vis, poate nu chiar ca ambasador, dar macar in rang de consul, in acele locuri; in plus, tot mai multi oameni din jurul meu se-ntorc de acolo cu povesti frumoase; mai fusesem si la Muzeul Stork si admiraseram acolo imbietoarele peisaje portugheze ale Ceciliei Cutescu-Stork; dar ne-am dat seama ca august e probabil o luna imposibila acolo, asa ca intr-un final am renuntat de comun acord-preferam la o adica sa murim de cald la noi acasa, decat prin straini.
Un autor despre care am aflat anul asta citind "Elogiu lentorii"- o carte de Carl Honore pe care o recomand tuturor workoholic-ilor, chiar daca nu ma numar printre ei- este Peter Mayle, un britanic care a devenit autor de best-seller-uri descriindu-si experienta de expatriat in Provence; am citit trei carti de-ale lui, iar descrierile pe care le face oamenilor, satucelor, viilor, muntilor, miilor de restaurante, festivalelor gastronomice, amfiteatrului antic din Orange, oraselor Aix si Avignon, m-au facut, dimpreuna cu proaspata experienta pariziana, sa visez sa ajung in vara asta in locurile despre care abia lecturasem. Reusisem chiar s-o cam conving si pe Valentina, care deja se dovedea mult mai influentabila decat crezusem c-o stiu, insa paginile in care simpaticul scriitor infatisa seceta si caldura infioratoare de august, pe de o parte, si putinele zboruri disponibile si costurile cam mari la cazare, pe de alta parte, ne-au temperat pe nesimtite elanul; in plus, la silueta pe care n-o mai am, sa ma dedau fie si doar la un sfert din deliciile descrise cu lux de amanunte si exclamatii in cartile respective ar fi fost o crima, fie ea si una gustoasa.

Despre Hemingway cred ca toata lumea cunoaste legaturile cu Italia, Franta, Spania si Cuba, dar poate mai putini au inregistrat pasiunea lui pentru Austria; ei bine, eu am facut-o, citind "Sarbatoarea de neuitat", multe dintre povestiri sau chiar "Adio, arme" si m-am trezit de cateva luni visand la munti inalti si ghetari, cabane pe versanti si orasele in vale, aer rece si limpede, oameni muncitori si dintr-o bucata, toate starnite de stilul lui de a scrie care parca ascunde la fel de multe pe cat descopera. Si toate astea mi-au facut pofta ca acolo sa nu ma duc sa stau doar intr-un oras-Viena, probabil- ci sa-mi iau mai mult timp si sa tot hoinaresc, sa cunosc cat mai mult din tara aia mica dar abundenta. Numai ca, desi iarasi am obtinut acceptul Valentinei care deja cu greu se desprinsese de Provence, nu ne-am putut pune de acord asupra modului de deplasare odata ajunsi acolo -tren/masina- si nici asupra itinerariului, pentru ca erau atat de multe de facut si vazut, incat am renuntat, la fel de obositi ca si cand am fi fost pe bune acolo.

Cam in acelasi timp cu Austria a aparut si varianta Stockholm; aceasta beneficia de vechea mea obsesie pentru tarile nordice, inceputa acum multi ani, de la primele lecturi din Knut Hamsun (norvegian), intarita in ultimii doi ani de Hjalmar Soderberg, un autor suedez pe care am reusit sa-l plasez si sora-mii si Valentinei cu destul succes; dorinta dureroasa de a merge acolo a fost puternic activata de faptul ca acolo s-a desfasurat in aprilie un congres european la care au mers cativa medici pe care ii vizitez si care s-au intors la fel de incantati pe cat ma asteptam. In ultimele cateva zile lupta se dadea deci intre ultimele doua, pana cand, vazand ca diferenta intre biletele de avion nu este atat de mare in favoarea Austriei, ne-am ales castigatorul- Stockholm!!

Miercuri de dimineata, Valentina s-a ocupat de toate formalitatile, cumparand biletele de avion, facand rezervarea la hotel, raspandind entuziasm in jurul ei la lucru si starnind un interes nebun fata de aceasta destinatie printre colegii ei. De miercuri, viata pare mult mai frumoasa. Vom fi acolo, deci, in timp ce la noi va fi inca vipie, in orasul ala linistit si racoros, acea Venetie din miazanoapte cu cateva insule mari si alte mii de insule mici, cu lungile zile de vara nordica, cu palate si parcuri, copii blonzi cu obraji rosii, case vechi de sute de ani si muzee in aer liber, cu barci si turnuri si parcuri de distractii, cu metroul ca o opera de arta si cu coroanele suedeze ce tin capul sus in fata euro. Astept cu nerabdare trecerea celor aproape trei luni pana la plecare, ma gandesc deja sa iau cateva lectii de suedeza si nu m-ar mira ca, dintr-un reflex tampit, sa trec ceva mai des pe la IKEA.
Nu poti sa-ti urmaresti toate visele de-odata, dar cand alternativele sunt atat de frumoase, parca te bucuri si mai mult sa le iei incet, unul cate unul.