marți, 10 noiembrie 2009

Aparenţe

De curând am văzut pe HBO un film care mi s-a părut interesant de când am auzit prima dată de el- „Cea mai fericită fată din lume”, despre o fată din provincie, câştigătoare a unui Logan la concursul organizat de o marcă de sucuri, care vine la Bucureşti pentru a-şi ridica premiul şi pentru a filma o reclamă la băutura respectivă. Filmările sunt obositoare, repetitive şi agasante, durează aproape o zi întreagă, cu un milion de duble, în timpul cărora regizorul îi dă tot soiul de indicaţii printre care şi: „să pari chiar fericită” şi „chiar să pară că-ţi place sucul ăla”.

Şi Valentina îmi povestea cum a asistat la şedinţele foto pentru reclamele la produsele băncii şi la care fotograful dădea indicaţii similare- „trebuie să pari surprins/ bucuros/mândru..”.

Vă daţi seama că aşa decurg şedinţele foto pentru mai toate reclamele pe care le vedem prin oraş. Celui care gustă un sandwich/iaurt/suc/salam i se cere să pară că produsul respectiv e gustos, cel care adulmecă un parfum/detergent/săpun să pară că miroase ceva senzaţional, cel care poartă un pantalon/sacou/pulover să pară că se simte foarte bine îmbrăcat aşa, celui care se face reclamă la o bancă/spital privat să pară serios, etc..Cine se preface mai bine îi câştigă mai mulţi clienţi celui pentru care se preface; iar clienţii atraşi de reclamă sunt, la rândul lor, mai mult sau mai puţin mulţumiţi cu alegerea lor.

Însă zilele astea reclamele obişnuite au fost detronate de un tip care revine periodic, o dată la patru-cinci ani-reclama electorală. Feţele candidaţilor la prezidenţiale sunt la tot pasul, pe bannere, afişe sau fluturaşi. Şi, la fel ca la detergent, hamburgeri sau odorizant de toaletă, îmi imaginez cum a decurs şedinţa foto cu politicienii noştri: „Domnu’ Băsescu, haideţi, să pară că vă pasă de-adevăratelea!”, „Domnu’ Geoană, chiar să pară că aveţi soluţii!”, „Domnu’ Antonescu, vă rog, să pară că sunteţi cinstit!”, „Domnu’ Oprescu, haideţi, să pară că sunteţi pus pe treabă!”. Şi de data asta, cine se va preface cel mai bine va câştiga- şi atât; noi, clienţii, sigur vom pierde.

2 comentarii:

Anonim spunea...

am vazut si eu filmul ala.dar n-am vazut finalul.ce a facut cu masina? a vandut-o sau nu?
eu nu ma duc sa votez ! n-am mai fost de f mult timp.acum ceva vreme mergeam la fiecare votare impreuna cu parintii, toata familia..acum as merge doar intr-o situatie pe care as considera-o eu de urgenta.ex: ar ramane in turul 2 vanghelie( sau becali) si un alt candidat care cu siguranta ar merita votul meu...( nu e cazul acum dar am dat un exemplu...si apropo cred ca e f posibil sa candideze si vanghelie la un moment dat..nu m-ar mai mira nimic).cred ca m-as gandi ca atunci trebuie sa ajut si eu romania si implicit si pe mine.sa o salvez cumva de la dezastru...:))
kaly

victor spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.