Things I've heard today

Am auzit că Academia Română intenţionează să demareze proiectul-mai vechi- de întemeiere a unui Pantheon românesc. Construcţia ar urma să fie realizată prin subscripţie publică, iar campania s-ar intitula „Daţi un ron pentru Pantheon”. Mie în principiu mi se pare o idee bună- deştept şi sufletist condusă, chestia asta ar putea redeştepta nişte idealuri adormite-n comunism şi căsăpite-n tranziţie. Sceptic cum mă găsesc însă, tare mi-e că Pantheonul dâmboviţean va fi şi el înghesuit lângă Casa Poporului şi Catedrala lu’ Peşte - „mamutul de lângă mastodont”-, un edificiu din beton, termopan, faianţă şi tablă tip ţiglă, în care, pitiţi pe după eroi, vizionari şi făurari, îşi vor petrece veşnicia lichelele, trădătorii şi călăii noştri- şi ai lor.

Şefa Institului de Antropologie ne atrage atenţia asupra piramidei populaţionale din ţara noastră- îngustă la bază, unde-s tinerii, lată la mijloc, unde-s cei de 40 de ani. Stimularea natalităţii din anii comunismului, suntem avertizaţi, îşi va arăta colţii peste vreo două-trei decenii, când „decreţeii” vor ieşi la pensie, dar nu va avea cine să le-o plătească. Acum vreo zece ani, unii economişti încercau timid să explice că pensionările anticipate şi pensionările masive pe caz de boală sunt o bombă cu ceas pentru bugetul asigurărilor sociale. Azi, când urechile ne sunt asaltate de efectele surzeniei de atunci, poate vom şti să ascultăm avertismentele zilei de mâine.

Apropo de vârstnici: „Când moare un bătrân, o bibliotecă arde”.

Nu numai Twain a aflat din presă c-a murit. De fapt, lista e chiar lungă: În 1888, când Ludvig Nobel a încetat din viaţă, unele jurnale l-au confundat pe acesta cu fratele său, Alfred. Se pare că acesta din urmă, şocat de titlul cu care un ziar franţuzesc îşi deschisese relatarea – „Negustorul de moarte a murit”-, a decis ca, atunci când decesul său va fi oficial ( şi confirmat din trei surse independente) , să-şi doneze averea pentru o invenţie mai mare decât dinamita: premiile care-i poartă numele. A păţit-o şi Kipling; de-ndată ce a citit ştirea, el a trimis pe adresa revistei care-o publicase câteva cuvinte: „Tocmai am citit că sunt mort. În consecinţă, nu uitaţi să mă ştergeţi de pe lista dumneavoastră de abonaţi.”

29- şapte

Săptămâna trecută am tot aşteptat telefonul să sune şi s-aducă veşti-asta mi-a ocupat cam tot timpul. Am fost, ce-i drept, la un interviu la Casa Scânteii, am mers chiar şi la teatru, la o piesă insipidă- ...Escu, la Comedie. Am fost apoi invitat la eronat rebotezata Casă a Presei Libere pentru al doilea interviu, cu sarcina să concep ditamai proiectul de marketing şi PR pentru revista respectivă- cam multe pretenţii pentru salariul ce m-ar fi aşteptat la capătul drumului. Când munceam mai febril la chestia asta, telefonul a sunat –cu trei zile întârziere- şi mi-a adus vestea nesperată: sunt noul redactor de la Viaţa Medicală; am celebrat vestea cum numai eu ştiu- cu o plimbare prin centru şi două cărţi de 2 lei cumpărate din anticariat. Ca un făcut, vineri, când m-am prezentat pentru discuţiile de rigoare, era ziua mea, aşa că tipul cel nou a stârnit ceva rumoare când s-a prezentat cu bomboanele festive. Acest succes mic a fost cel mai frumos cadou al unei aniversări memorabile, a cărei seară am petrecut-o cu Valentina într-un local de pe Lipscani. Sâmbătă seară am sărbătorit în familie -părinţi, bunică, fraţi şi drăguţă- cu râsete, amintiri şi ultimul tort al celei de-a treia decade.

Foto: 4interior.ro

Despărţirea

Prima oră la patinoarul din Cişmigiu era un spectacol. Atraşi de accesul gratuit pe gheaţă, oamenii se-nghesuiau să facă tururi în mijlocul lacului golit de apă. Doamne venerabile lunecau graţios în patine vechi de piele, cu lame înguste ca nişte cuţitaşe, iar domnii grizonaţi se plimbau agale cu mâinile la spate, făcând din timp în timp câte-o piruetă, să le-arate tinereilor de ce sunt în stare. Aduşi cu forţa de prietene zvăpăiate, câţiva băieţi păşeau prudent cu mâna încleştată pe mantinelă, privind cu tristeţe la aşii care se dădeau în spectacol mergând cu spatele, făcând salturi sau stârnind nori aroganţi de zăpadă la fiecare frână. O divă blondă în fustiţă de concurs tulbura asistenţa masculină, iar câţiva zgâmboi abia ieşiţi din scutec se ţineau după instructorul lor, ca un cârd zgomotos de răţuşte îmbujorate. La 12, când maşina Zamboni apărea ca să lustruiască gheaţa, ultimii entuziaşti ieşeau de pe patinoar, readaptându-se cu greu la deplasarea pe asfalt. Îşi schimbau ciorapii, îşi puneau pantofii, ştergeau atent lamele şi băgau patinele-n genţi şi sacoşe, dându-şi întâlnire a doua zi, la aceeaşi oră.

Ieri, pe la zece, patinoarul era gol. Boxele amuţiseră, gheretele dispăruseră, iar gheaţa se descompunea în bălţi uriaşe. Sezonul s-a-ncheiat, iarna-şi ia la revedere, floricele galbene au explodat pe peluzele din parc. Vârstnicii şi-au cremuit patinele şi le-au pus la păstrare; băieţii nepricepuţi au răsuflat uşuraţi printre suspinele iubitelor; experţii-şi fac revizia la role, iar prichindeii visează de pe-acum la iarna următoare- când patinele de anul ăsta le vor fi deja prea mici.

Foto: studentie.ro

Şase

Proiectul clopoţelului a intrat în pană de idei. Căutăm de zor piesa lipsă.

Trei veri, de Julia Glass, un triptic elegant şi confortabil, un roman de debut care descurajează un biet aspirant ca mine; o descoperire întâmplătoare, cum sunt cam toate iubirile.

Probă de redactare la Viaţa Medicală- lipsă de inspiraţie şi dezvăţ de lucru cu pixul, reţetă pentru aşteptări tensionate şi regrete presimţite.

Fără obligaţii, la Patria, sau uite cum în acelaşi an ajungi să joci într-o comedie fără pretenţii şi-n multi-laureatul Black Swan. Ce-i drept, Natalie Portman n-o va egala probabil pe Sandra Bullock, care-n 2010 reuşea să câştige şi Zmeura, şi Oscarul. Penne alla puttanesca, cu anşoa, capere, măsline, vin, roşii, ceapă, usturoi şi busuioc- nu excepţionale, dar destul de bune; şi până la urmă, plăcerea de-a găti în doi e totul. Copiii sunt bine-mersi, la Studio- poveste interesantă, Julianne Moore adorabilă şi Mark Ruffalo care stârneşte suspinele fetelor şi invidiile băieţilor.

Multe speranţe mocnite pentru săptămâna aniversară.