Zambete de toamna

Acum vreo 8-9 ani, cand traiam inceputul a ceea ce avea sa se dovedeasca un lung sir de depresii, sora mea m-a invatat cat de valoroase sunt micile bucurii ale vietii, cand marile bucurii sunt practic prin definitie rare si greu de obtinut. Iata cateva din bucuriile mici pe care le-am trait in ultima vreme:

-mi se intampla din cand in cand sa fiu urmarit de cate o melodie, sa-mi intre-n cap si sa nu-mi mai dea drumul, s-o ascult de zeci de ori, s-o fredonez pana-i exasperez pe cei din jur; imi da fiori adevarati, imi ridica parul de pe ceafa, imi umple golul din inima cu speranta si ochii cu lacrimi; zilele astea melodia care m-a urmarit a fost „One love” a lui Bob Marley; nu-s credincios, dar melodia asta m-a patruns si mi-a adus lacrimi si zambete in acelasi timp;

-am o pasiune pentru casele frumoase din Bucuresti; imi place sa le descopar, sa trec pe langa ele, sa le pozez din cinspe unghiuri, mi-ar placea sa locuiesc intr-una; vineri, in drum spre lucru, am descoperit una pe care n-o stiam; era pe un colt al unei strazi care parea din fuga masinii un loc uitat de lume, cu case care au ramas pe loc sa duca mai departe povestea unor vremuri mai aproape de normalitate, un pic cam ridate, dar inca in picioare; am scris repede pe prima hartie care mi-a picat in mana numele strazii- Parintele Staniloae- si mi-am promis sa revin cat de curand;

-eram un pic amarat si nehotarat intr-o privinta; din cele 6 carti de Bukowski aparute la noi in tara, citisem deja 5; mai aveam deci de citit doar una, pe care nu ma puteam hotari insa s-o incep, pentru ca nu ar mai fi urmat nimic dupa ea; dar vineri, din momentul in care-am pasit in Carturesti, mi-a sarit in ochi „Cea mai frumoasa femeie din oras si alte povestiri”, cea mai recenta aparitie a lui Bukowski si parca am primit dintr-o data o mare gura de oxigen; o sa ziceti ca-s nebun sa ma entuziasmez din asa ceva, dar eu am si dat telefoane la cunoscuti ca sa-mi anunt bucuria; pretul, bineinteles, nici n-a contat, iar cartea poate sa se si dovedeasca o porcarie- nu conteaza, deja a meritat;

-sambata dimineata am zarit din nou un castan inflorit; m-am dat jos din masina si m-am dus la el sa-l admir si sa-l salut, un castan intre doua varste, aproape desfrunzit, dar care s-a decis ca la sfarsit de octombrie sa arate –pentru cine are ochi sa vada- tot ce are el mai frumos; ce inceput frumos de zi!

- drumul la Ikea de duminica dimineata mi-a adus doua bucurii dintr-o lovitura; mi-am luat o biblioteca frumoasa unde vor sta cartile care nu prea mai aveau loc in rafturile mele ca si cartile, editate deja sau inca nu, care vor urma;

-in misiunea de mai sus am fost ajutat de mama si bunica mea; iar bunica a fost foarte bucuroasa sa mergem impreuna intr-o iesire intr-un loc frumos si care-i place; am stat langa ea la tot pasul; si ma emotioneaza si acum cand ma gandesc cum femeia asta, ajunsa la aproape 80 de ani si cu parul alb, cu doi stranepoti, care ma dadea in leagan, ma spala pe spate, ma ducea la scoala si ma invata ce e rau si ce e bine, se uita acum in sus la mine, privindu-ma cu mandrie, de parca as fi un om adevarat, un om mare si bun; eu stiu ca nu-i merit nici mandria, nici increderea in mine, stiu ca n-o sa ajung niciodata sa fiu atat de bun si de iubit ca ea, dar ma bucur tare mult de bucuria ei; si asta-i cea mai mare bucurie.