Episodul intai: Coada

E cumva un reflex ca, atunci cand vedem o coada, sa ne amintim de vremurile din jur (si inainte, si un pic dupa) de ’89; eu unul, care devenisem marisor si deci reliable, eram abonat de prin ’90 la coada la bere sau paine. Dar la drept vorbind, cozile nu sunt apanajul unui anume sistem politic; cozi vezi si la marile muzee (nu la noi, ce-i drept), si in bastioanele capitalismului care sunt centrele comerciale (mai ales la noi). Sistemul are mai degraba un rol in absurditatea cozii- sa iti pierzi ore-n sir pentru hartie igienica, sau in general pentru lucruri de stricta necesitate, cum se intampla altadata, este si absurd si umilitor. Asa ca daca ne uitam inapoi si vedem de unde am pornit, ar trebui sa consideram de-a dreptul imbucuratoare cozile cu accente mai spirituale, precum cele la teatru, de pilda.

De ceva vreme aveam si noi o dorinta: sa vedem spectacolul „Egoistul” cu Beligan, de la TNB; ne-a luat cateva saptamani ca sa ne epuizam naivitatea cu care am pornit in aceasta intreprindere. Eu, care am mai des drum prin zona, tot treceam pe la casa de bilete, in diverse zile si la diverse ore, dar de fiecare data biletele erau epuizate; Valentina, in schimb, inrosea telefonul si incerca sa faca rezervari; o cunostinta a incercat chiar sa trateze direct cu casiera un aranjament reciproc avantajos-fara succes (nu stiu daca asta o face pe respectiva doamna incoruptibila sau doar cu standarde foarte ridicate in materie de spaga). Ne-am mai trezit un pic in momentul in care pe geamurile bileteriei au aparut afise care anuntau ca la piesa „Egoistul” nu se pot lua mai mult de 8 tichete de catre un singur cumparator-carevasazica, spectacolul avea o cautare mai mare decat ne inchipuiseram. Dar de lamurit ne-am lamurit (aproape) definitiv intr-o sambata, intr-una din diminetile alea frumoase, proaspete si insorite de februarie, veritabile solii de primavara; trecand pe la Universitate in drum spre Cismigiu, din goana masinii am vazut pe la ora 10.30 o coada care se revarsa din incinta casei de bilete pe micuta esplanada si aproape pana in bulevard, daca nu cunosteai zona ai fi crezut ca e vreo demonstratie; atunci am inteles ca biletele se pun in vanzare sambata si atunci am gandit Planul.