Micul Paris

continuare

Daca intre structuri mari simti ca te pierzi, printre cele mici devii mult mai constient de gabaritul propriu.
In multe locuri, Parisul nu este pentru grasi. Si paradoxal, unul din aceste locuri este tocmai bistroul. Bistroul este un mic restaurant plin cu masute si inauntru, si pe trotuar, unde se inghesuie deopotriva turisti, bastinasi si chelneri. Sa iei masa, de pilda, intr-un bistro din apropierea fantanii Saint Michel este un deliciu gastronomic, dar un supliciu spatial. Mesele sunt atat de apropiate, incat cea mai retinuta miscare risca sa-l raneasca grav pe necunoscutul din dreapta ta; daca cumva te uiti la interlocutorul tau in timp ce mananci, te poti din greseala trezi cu furculita in farfuria vecinului consternat. Cred ca regula de a nu pune coatele pe masa cand mananci o mostenim de la francezi, dar nu are a face cu buna purtare, ci cu simplul fapt ca pe masuta din fata ta incap ori coatele, ori farfuria-tu alegi. Iesirea din restaurant, dupa placuta cina, obliga consumatorul ghiftuit la un numar nu tocmai gratios de balet, in incercarea de a nu rasturna pahare, carafe, farfurii, scaune, mese, meseni; iar odata iesit cu bine, esti de doua ori satisfacut: in primul rand ca ai luat o cina gustoasa intr-o atmosfera de roman si in al doilea, ca nici tu nici cei din jurul tau nu v-ati accidentat intr-atat incat sa fie nevoie de o ambulanta. Si te duci zambitor la hotel.

Am facut greseala cand am fost anul trecut, cu Valentina, sa ma plang de marimea camerei- habar n-aveam eu atunci ca se poate si mai rau. La Paris cred ca esti obligat sa fii romantic si sa pleci neaparat insotit de o prietena subtirica, pentru ca am constatat pe pielea mea ca hotelurile n-au camerele gandite pentru un barbat si tatal sau, ambii cu greutate si dimensiune peste medie. Paturile erau confortabile in sensul ca daca stateai pe o parte, incapeai lejer; o miscare necugetata, insa, si te trezeai intr-o lupta disperata pentru a-ti pastra echilibrul- cu siguranta pe astfel de dispozitive incep gimnastele sa se antreneze la barna.
Pe cei care se plang de lipsa de spatiu din toaletele ecologice sau din cele de avion, ii invit la un sejur in hotelul Cabourg, camera 31; acea camera beneficiaza din plin de plasarea langa scara in spirala a hotelului, care-si face maiestuos loc retezand un colt care in mod normal ar fi revenit toaletei; baia astfel rezultata avea forma unui triunghi dreptunghic: in unghiul de 90 de grade se deschidea usa dinspre camera, in unghiul opus, de cam 70 de grade, era plasat dusul; cred ca se poate ghici ce se afla taman in ultimele 20 de grade permise de tristele legi ale geometriei oricarui triunghi. Nu ma pronunt si pentru tatal meu, dar despre mine pot sa va spun ca pentru nicio fata, oricat de draguta, nu am facut exercitii atat de intense si disperate de supt burta si stat in varful degetelor cum am facut pentru a reusi sa ma apropii, cat de cat, de wc-ul nostru. In asemenea conditii, fiecare centimetru in plus de spatiu smuls in folosul nostru era o mare victorie, astfel ca mutarea micului cos de gunoi din baie in camera ne-a entuziasmat de parca am fi dublat marimea toaletei. Dar era si un avantaj in toata chestiunea asta, care probabil ca depaseste toate neajunsurile: daca cumva alunecai in cadita dusului sau pe baltile de apa care inevitabil se formau pe jos, nu te puteai accidenta pentru ca te trezeai instantaneu sprijinit de un perete.
Asa ca ne-am intors intregi, sanatosi si plini de vise pentru viitor, din Marele in Micul Paris.