And the winner is...

De joi încoace chiar mă miram de cât de calm sunt-n-aveam nicio emoţie. Numai că asta a-nsemnat că toate emoţiile pe care-ar fi trebuit să le am în câteva zile s-au înghesuit în câteva ore. De ieri de pe la ora 17 nu mai puteam să mă concentrez la nimic; mai aveam o fraza de scris la o recenzie pentru bookblog şi mi-a luat vreo oră jumate ca s-o termin.

Primul premiu al galei era chiar cel la care eram şi eu finalist şi cu fiecare vorbă a amfitrionului serii şi a celui care urma să înmâneze premiul, emoţia mi se dubla. Eram în aşa un hal, încât cu 5 secunde înainte de anunţarea câştigătorului, îi ziceam Valentinei că sper să nu fiu eu. Şi pe urmă... este foarte ciudat să-ţi auzi numele când vine vorba de aşa ceva, aproape că nici nu realizezi ce se-ntâmplă, funcţionezi pe sistemul de avarie, pe pilot automat-ieşi în faţă, primeşti placheta de bronz, strângi nişte mâini, încerci să încropeşti un mic discurs...Mă bucur că ediţia asta a fost mai puţin glamorous, că altfel cred că mă blocam cu totul.

Când m-am întors lângă Valentina, care-mi zâmbea, mă strângea, mă săruta, mâinile-mi tremurau. Am câştigat.