Realitatea din teren

Izbucnirea a ceea ce avea să devină Primul Război Mondial a fost primită cu mult entuziasm în marile state europene. Însufleţiţi de poveştile despre mari cuceritori şi campanii glorioase, dornici de aventură şi revanşă, tineri din toate ţările se înrolau în grabă şi porneau spre front în uralele mulţimilor fericite. Se aştepta un război rapid, aseptic şi eficient, cu toţii se vedeau de Crăciun înapoi la casele lor. Însă nu manevrele fulgerătoare, cuceririle rapide şi campaniile în mare viteză urmau să caracterizeze acest conflict ce avea să dureze mai bine de patru ani. Definitorie pentru acest război avea să fie încleştarea dintre marile puteri de pe frontul de vest, concretizată printr-un război neglorios de tranşee şi artilerie în care în termeni de teritoriu puţin s-a câştigat şi puţin s-a pierdut; privit de la distanţă, acest front a fost o mare plictiseală.

Lucrurile nu mai arată însă la fel când le priveşti prin ochii naratorului-soldat din Pe frontul de vest nimic nou de Erich Maria Remarque. Afli că-n ciuda linei frontului aproape neschimbate de la o zi la alta, aici se luptă pe viaţă şi pe moarte, afli că-n spatele comunicatelor militare seci – baraj de artilerie, atac, contraatac, lovitură, contralovitură- sute de mii de oameni mor în chinuri de ambele părţi. Tinerii ieşiţi de pe băncile şcolii, îmbătaţi cu discursuri patriotice şi treziţi cu puşca-n mână descoperă absurditatea războiului hotărât de atât de puţini şi luptat de atât de mulţi. Moartea ameninţă la tot pasul, e adusă de puşti, mitraliere, grenade, schije, obuze sau de noile invenţii- tancurile şi gazele toxice; te găseşte oriunde-ai fi şi orice-ai face- în tranşee, în pădure, în buncăr, în bucătărie, în latrină, până şi morţii de-abia îngropaţi sunt răscoliţi de obuze.

Singura şansă de supravieţuire în acest coşmar este regresia la condiţia de animal, preluarea controlului de către instinct în dauna conştiinţei; doar simţurile ascuţite îţi sunt de ajutor în linia întâi, activarea gândirii înseamnă fracţiuni de secundă-n plus care fac diferenţa-ntre viaţă şi moarte. Singurul mod de-a gestiona ororile din jurul tău –şuvoaiele de sânge, oamenii sfârtecaţi, urletele-ngrozite- este să le ignori, să le împingi la fund pentru alte vremuri, dacă le vei mai apuca. Devii doar o viaţă care-şi doreşte să trăiască, iar orice alte considerente nu-şi mai au rostul- cizmele cele bune ale camaradului amputat nu-i mai sunt de folos aşa că-i normal să le râvneşti, coaja de pâine mai poate fi mâncată chiar dacă-i roasă pe la margini de şobolani.

Pe frontul de vest nimic nou nu-i doar o carte despre ororile războiului, este şi romanul unei generaţii distruse de această conflagraţie. Tineri care abia păşiseră-n viaţă ajung să cunoască totul despre moarte, băieţi care se-nălţaseră-n şcoală pe culmile celor mai frumoase descoperiri, cugetări şi scrieri ale omenirii, plonjează-n abisurile deznădejdii şi-ale luptei pentru supravieţuire. Pentru ei, cei încă fără rădăcini, războiul avea să-nsemne ruperea de trecutul scurt din urmă şi trecerea-ntr-un viitor de la care nu mai au ce să spere. Poate că tocmai lipsa speranţei născută dintr-un război avea să conducă la cel ce avea, nu după mult timp, să urmeze.