În urmă cu doi ani, când încă încerca să se acomodeze cu ideea unei crize economice de amploarea celei interbelice, omenirea era lovită şi de pandemia de gripă porcină, hotărâtă să egaleze „performanţele” ucigaşe ale celei spaniole- molima care prefaţase, cu nouă decenii mai devreme, Marea Depresiune. Privită iniţial cu scepticismul izvorât din controversele suratei aviare, gripa porcină a ajuns la un moment dat să fie luată în serios şi prin România. Oamenii îşi anulau călătorii îndelung plănuite sau porneau cu presimţiri sumbre la drum spre ţările afectate, făceau ocoluri largi pe lângă grupurile mari de oameni, aruncau ocheade diagnostice oricărui individ suspect, ba chiar se apucaseră să poarte pe faţă măşti de genul celor cu care asiaticii ne amuzau odinioară. În aceeaşi perioadă, tot mai mulţi dintre concetăţenii noştri descopereau şi aplicau una din miraculoasele recomandări venite pe calea mesajelor de interes general: folosirea, în caz de tuse sau strănut, a unei batiste de unică întrebuinţare.
Acum câteva săptămâni, panica lovea din nou, de această dată nu din aer, ci din farfurie, şi nu la nivel mondial ci pe plan mai restrâns, european. Prin pieţe, primejdiile pândeau la tot pasul, aleile dintre tarabe deveniseră la fel de periculoase ca şoselele din Afganistan, ca să mănânci o tradiţională salată de vară, trebuia să ai curajul nebun al consumatorilor de peşte toxic japonez Fugu, iar doamnele excludeau legumele din tratamentele cosmetice- bacteria E. Coli stricase pofta de legume a unui continent întreg. În timp ce suspecţii -castraveţi sau salate, soia sau muguri de fasole- erau anchetaţi, recoltele erau irosite şi embargourile impuse, specialiştii prescriau deja antibioticul-minune: spălarea atentă a legumelor -iar pentru zeloşi, şi a mâinilor- înainte de masă.
Dacă am încerca să găsim partea bună a unor epidemii care au adus groază, suferinţă, faliment şi moarte, aceea ar fi că le-a oferit unora dintre noi şansa de a deprinde noţiunile de igienă pe care nu şi le însuşiseră în primii ani de şcoală sau cei şapte de acasă. În realitate însă, nu ne-am ales nici măcar cu atât. După ridicarea alertelor şi risipirea interesului mediatic, compatrioţii noştri au renunţat rapid la precauţiile de-abia adoptate: zi de zi, pe stradă, în metrou sau la serviciu, recepţionăm în faţă strănuturile sau tuşiturile celor din jur, iar la piaţă, covrigărie sau restaurant, primim alimentele din aceeaşi mână care încasase banii. Lecţia predată de A/ H1N1 şi ECEH n-a fost învăţată, ci doar memorizată, aşa că bacilul Koch şi virusul hepatitic A ne prind în continuare cu temele nefăcute.
* publicat în "Viaţa medicală", numărul 27 (1.121) din 8 iulie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu