Copilării pierdute în antrenamente, departe de familiile
nevoiaşe... Bucuria de a reprezenta culorile, mândria de a ţi se cânta imnul...
Performanţe obţinute în ciuda autorităţilor hapsâne care nu investesc în infrastructură
şi nu asigură un nivel decent de trai... Blestematele accidentări care mai
degrabă ambiţionează decât întorc din drum... Medalia care răsplăteşte, mai
mult decât orice recompensă financiară, eforturile şi lipsurile de ani de zile...
Cei mai buni ambasadori ai ţării... Sunt doar câteva din clişeele cu care presa
îşi însoţeste relatările despre succesele româneşti la marile competiţii
sportive. Patetice şi neoriginale cum sunt, le acceptăm cu ocazia multor
întreceri europene, mondiale şi olimpice
pentru că ştim sau intuim că la urma urmei ele reflectă adevărul.
Numai că în spatele stereotipiilor se ascunde uneori lipsa nu
doar de creativitate –obositoare, dar inocentă-, ci chiar de respect autentic
pentru cei pe spinarea cărora jurnaliştii îşi croiesc poveştile lacrimogene. Acum
o săptămână, în ziua referendumului pentru destituirea preşedintelui, Alina
Dumitru declara că nu a votat, că subiectul nu o interesează şi că de data
aceasta nu au sunat-o s-o felicite nici Băsescu, nici Antonescu. Cea cu care
începe numărătoarea medaliilor româneşti de la ultimele două olimpiade le-a
bătut obrazul şi suspendatului care o căutase în urmă cu patru ani, şi
interimarului care nu ratase altminteri ocazia, în campania găunoasă de
legitimare într-o poziţie uzurpată, de a se afişa cu delegaţia olimpică înainte
de plecarea spre Londra. O dovadă la prima mână, într-un alt domeniu şi la un
alt nivel, că lupta încrâncenată pentru o funcţie i-a făcut pe primii doi oameni
în stat –şi pe susţinătorii lor- să ignore tot ce n-are legătură cu disputa lor.
Un fel mult mai cuminte de a spune „PDL, USL, aceeaşi mizerie!”. Într-o împrejurare
cu adevărat ciudată, în care problema nu era ce, ci dacă se votează, o
atitudine decent exprimată a stârnit furia a doi dintre cei mai vocali susţinători
ai debarcării lui Băsescu, care prin comentariile ruşinoase la adresa unei
medaliate cu argint şi-au dat arama pe faţă: au taxat orgoliul unei sportive
care tocmai obţinuse una din cele mai mari performanțe ale sale, au
ironizat înfrângerea în finală a unei luptătoare accidentate, i-au minimizat
eforturile, reducând-le la valoarea de piaţă a locului pe podium. Iar după o
săptămână în care îi îndemnaseră ipocrit pe români să-şi exercite dreptul la
vot, negau unuia din idolii lor pe cel la liberă exprimare: „Să tacă dracu’ din
gură!”. Faptul că înainte să afle de declaraţiile ei o lăudaseră nu-i disculpă,
cum îşi imaginează, ci confirmă atitudinea cu care au reuşit să ne molipsească
pe prea mulţi dintre noi, aruncându-ne cu zeci de ani în urmă: că mai mult
decât talentul, competenţa, munca cinstită şi succesele meritate, te
caracterizează opţiunile politice.
Reacţiile, inclusiv cele oficiale, la împroşcăturile otrăvite
ale dezgustătorului duo sunt singurul lucru pozitiv din toată această poveste. Deşi
în prea mare măsură la fel de violente ca aprecierile care le-au declanşat, ele
demonstrează că mai sunt printre noi destui oameni lucizi, care-şi judecă
idolii nu după vot, ci după fapte. Care înţeleg că protejându-ne simbolurile ne
protejăm pe noi înşine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu