Vânătorii şi gonaciul

Pentru sistemele de sănătate din Europa, criza financiară a avut ca efecte nu numai reducerea bugetelor, temporizarea investițiilor, introducerea sau creșterea coplății, apariția unor taxe ori restrângerea serviciilor acoperite prin asigurări: printre consecințele acesteia se numără, în unele cazuri, și intensificarea migrației personalului medical. La Forumul European de Sănătate Gastein (EHFG) de săptămâna trecută, România a fost unul din exemplele negative în acest sens, apreciindu-se că 2.500 de medici au plecat ca urmare a tăierii cu 25% a salariilor. Iar din datelele prezentate periodic de către CMR, de fiecare dată mai alarmante, reiese că în jur de 13.000 s-au dus să lucreze în străinătate.  

Am vrut așadar să aflu de la John Dalli, comisarul european pentru sănătate și consumatori, cum privește Comisia Europeană acest fenomen și ce măsuri întrevede. Iată răspunsul oferit de dsa Vieții medicale, la ultima conferință de presă din cadrul Congresului: „Suntem foarte îngrijorați de problema migrației personalului medical. Am fost marți (n.n- la 2 octombrie, pentru lansarea Planului național pentru combaterea tuberculozei MDR) în România, iar acesta este unul din subiectele pe care le-am discutat cu Ministerul sănătății și primul ministru, despre îngrijorările serioase pe care le avem asupra migrației personalului medical. (..) Comisia încheie acum un studiu cerut de către Consiliu, pentru a vedea ce se poate face cu privire la această situație. Văd în acest fenomen, o spun public, o inversare a solidarității: state membre mai puțin bogate din Europa, precum România, investesc miliarde de euro în dezvoltarea personalului, pe care îl vede apoi braconat de către alte state membre, pierzând investiția pe care au făcut-o în acești oameni și, din câte mi s-a explicat, punându-i-se propriul sistem sanitar în pericol, ceea ce ridică întrebări asupra eticii acestor practici, mai ales a unor agenții care fac un marketing agresiv în astfel de țări. Urmărim deci această problemă, pentru care va trebui să găsim o soluție. Soluțiile ar fi în primul rând să stimulăm tinerii din statele membre mai bogate să acceseze aceste profesii, pentru că șomajul este ridicat în rândul tinerilor, dar în același timp avem mari deficite în profesiile din domeniul sanitar. Să privim la barierele create pentru tineri uneori chiar din partea profesiilor, de teama competiției, și să rezolvăm aceste probleme, nu doar să vorbim despre ele. Deci să creștem forța de muncă indigenă din sănătate în fiecare stat membru, aceasta este soluția reală. Apoi, să îmbunătățim și să investim în sistemele sanitare din țări precum România, pentru ca personalul sanitar să simtă că se poate dezvolta în propriile țări, fiindcă nu doar banii sunt cauza migrației, ci și faptul că profesioniștii din sănătate simt că dacă rămân în țara lor nu pot evolua- nu au echipamente, nu au infrastructura adecvată...” 

Să observăm pentru început că întâlnirile din România pe care oficialul european le menționează au fost cu primul-ministru și cu... Ministerul (nu ministrul) Sănătății. Într-adevăr, chiar în acele zile, dr. Vasile Cepoi, al 21-lea şef postdecembrist din domeniu, tocmai își anunțase demisia, lăsând instituția într-o situație greu de înțeles pentru un oaspete străin. De altfel dr. Marc Sprenger, directorul ECDC, rememora pentru Viaţa medicală, în interviul acordat la EHFG, vizita de anul trecut de la MS, unde a remarcat cu uimire pereţii încărcaţi cu fotografii ale foştilor miniştri - de atunci, s-au mai adăugat trei... Oricât am vrea să credem că miniștrii vin și pleacă, iar ministerul merge mai departe neabătut, este imposibil ca nebuloasa politică din vârful său să nu-l debusoleze. Nu-i de mirare deci că bolile acestui sistem (printre care şi exodul cadrelor sanitare) lipsit de stabilitate şi predictibilitate nu se vindecă, ci se cronicizează. 

Revenind însă la fondul răspunsului comisarului şi amintind că soluţiile pe care le oferă depind de voinţa statelor membre, ne-am putea simţi răzbunaţi văzând că acesta mustră -desigur, fără să facă nominalizări- statele bogate pentru ademenirea medicilor și mângâie pe creștet biata Românie deposedată, care ar putea şi ea, ce-i drept, să investească în propria infrastructură. Să fie totuşi atât de simplu? Într-o Europă a performanței prin competiție și a liberei circulații, este de așteptat ca țările să se concureze pentru resurse, inclusiv cea umană înalt calificată. Iar în timp ce România oferă medicilor săi salarii scandaloase (și, ca bonus, constrângerea la umilitoarele plăți informale), condiții precare, lipsă de considerație și apeluri patriotice demodate, alte state propun venituri normale pentru pregătirea și experiența profesională într-un domeniu vital, infrastructură modernă, respect și atmosferă europeană. Promovarea agresivă a străinilor primește deci un ajutor de neimaginat din partea sistemului care se vaită că moare: în metafora cinegetică avansată de comisar, dacă agențiile de recrutare sunt vânătorii iar medicii noștri- vânatul, statul român se plasează, consecvent, în rolul gonaciului.

* publicat în ”Viața medicală”, numărul 41 (1.187) din 12 octombrie 2012