2018

Bilanturile sunt un lucru ciudat-ocaziile pentru ele par sa rasara de oriunde.Nu mai ajung cele traditionale de peste an-zi de nastere, zi de nume, Paste, Craciun, mici aniversari convenite in cuplu si mai ales Anul Nou- nici cele care apar la rascruce de drumuri- absolvirea facultatii, despartiri, mutari, schimbari.Nu.Cand nici nu te astepti ti se iveste posibilitatea sa tragi linie, sa definesti termenii si sa-ti faci cu bucurie adunarile si cu regret scaderile.

Mie cea mai recenta ocazie mi-a fost oferita de schimbarea pasaportului.

Cu prilejul asta mi-am adus aminte cum mi-am facut eu pasaport prima oara.In primul rand, actul asta imi parea ca un adevarat nivel la care trebuia sa ajung, ca o etapa a devenirii mele; mi se parea ca, dupa ce-mi luasem bacul, fusesem admis la facultate si-mi luasem carnetul de sofer, urmatoarea fapta glorioasa trebuia sa fie obtinerea pasaportului; faptul ca nu esti supus la teste sau examinari riguroase, ca oricine poate obtine unul, imi scapa atunci din vedere.In al doilea rand, cum eu am fost intotdeauna cu capul in nori si cu gandul departe, ma si imaginam strabatand mari, tari si continente, colectionand pe filele lui stampile de toate culorile, formele si in toate limbile; nu m-a descurajat faptul ca eram un student cu o amarata de bursa si ca mi-a fost greu si sa-mi strang banii pentru taxele de pasaport, no sir-eu urma sa fiu un globetrotter in toata regula.

Deci primul pasaport mi l-am facut in decembrie 2002 in regim normal-din motivul expus mai sus, n-as putea spune ca ma grabeam undeva.Tin minte cum ma uitam in el atunci cand l-am ridicat de la Sectia 8 si cercetam data expirarii-decembrie 2007; o vedeam ca un numar magic, atat prin cat de departe mi se parea –aveam doar 20 de ani-cat si prin cat de departe credeam ca voi fi eu insumi atunci, cat de multe urma sa realizez pana atunci.Eram tanar, aveam putine dezamagiri la activ iar viitorul era tot o promisiune.

Ajuns acum la capatul celalalt al firului care-mi traverseaza trecutul pe parcursul a 32 de file, ma uit inapoi si-mi fac inventarul: am iesit din tara doar cu doua ocazii, 6 luni in State in 2005 si cateva zile la Roma un an mai tarziu; cat despre astia cinci ani per total..sunt o colectie jalnica de vise neimplinite, ocazii ratate, sperante obosite si triste realizari ridicate ca niste casute de chibrituri in care-mi imaginez ca m-as putea ascunde de suflul mortii care-mi va bate la usa si-mi va cere socoteala pentru viata primita..am facut mai mult rau decat bine si pentru mine, si pentru cei care-au avut ghinionul sa-mi fie-n preajma; iar drumul mi-e mai neclar acum decat in urma cu cinci ani.Pozei care-n pasaportul expirat infatiseaza un tanar cu privirea vesela si nerabdatoare in fata viitorului i se opune aceea din actul eliberat acum cateva saptamani-un barbat cu ochii obositi si pierduti, putin mai frumos decat uratul care colcaie pe dinauntru.

Am aflat cu ocazia emiterii acestui pasaport ca, dupa varsta de 25 de ani, acesta este valabil nu pentru cinci, ci pentru zece ani; acesta imi este noul orizont, urmatoarea data magica este iulie 2018, atunci imi voi face un nou bilant de acest gen.Ma declar de pe-acum invins.