Ma gandisem de la inceput ca Parisul nu e probabil cel mai bine de vizitat in august, dar din alt motiv; crezusem ca voi muri de cald in perioada aia.Temerea insa mi-a fost risipita cand personalul avionului ne-a anuntat ca temperatura la aterizare este de 9 grade, lucru care i-a facut pe multi sa regrete ca plecasera de la Bucuresti in pantaloni scurti.Si in toata perioada petrecuta acolo, temperatura n-a trecut cred de 25 de grade, cerul a fost variabil, ba chiar a si plouat din cand in cand, in timp ce la noi inteleg ca a fost canicula.
Nu, nu temperatura e deci motivul, ci turistii.Stiu ca nu tocmai eu, cel venit pentru zece zile din Bucuresti s-ar cadea sa ma plang de turisti, dar totusi o fac.Concediile au facut ca parizienii sa plece iar in locul lor sa se reverse o mare de pasari calatoare, astfel ca locul si-a pierdut din autenticitate, parerea mea.Asa ca eu cred ca cel mai bine e sa mergi acolo ori primavara, ori toamna.Turistii erau de toate felurile-europeni, asiatici sau americani, (cred ca africanii erau in majoritate imigranti, legal sau nu), tineri sau batrani, inalti sau scunzi, destepti sau prosti.
Pe cei prosti sau cel putin lipsiti total de inspiratie ii vedeai cand se trageau in poza- o englezoaica dolofana si cu un party-hat cu sclipici pe cap lingea un stalp din fata de la Notre-Dame, grupuri de italieni, spanioli sau americani stateau cu barbia-n pumn pe soclul Ganditorului lui Rodin iar pe Champ de Mars multi incercau sa lase impresia ca tin de varf Turnul Eiffel.
Ca tot ziceam de Turnul Eiffel, in apropierea lui se afla un restaurant cu specific romanesc, Doina; asa ca daca nu te-ai saturat la tine acasa de mancare romaneasca, poti sa „servesti”-ah, ce-mi place expresia asta!- mici la 3 euro jumate, ciorba de burta sau papanasi la 7-8 euro; eu, unul, as fi spus pas si daca preturile n-ar fi fost nerusinate.
Desi n-am fost si in suburbiile orasului unde poate-i alta poveste, am strabatut destul de mult din Paris si pot sa spun ca n-am vazut picior de caine vagabond, ceea ce a facut ca odata intors in Bucuresti sa uit care-i normalul la noi si sa calc in primul rahat care mi s-a ivit in cale.In Jardin de Luxembourg la intrare era un dispenser de manusi de plastic cu care sa poti strange dupa animalul de companie si numai in urma poneilor si a magarusilor pe care se plimbau copiii ramaneau uneori deseuri.
In toate parcurile in care am fost-Jardin de Luxembourg, Monceau, Place des Vosges, Jardins des Tuileries, Champ de Mars sau altele mai putin cunoscute, erau peluze –nu toate, ce-i drept- pe care puteai sa stai, sa citesti, sa faci un picnic sau sa te harjonesti, iar pe banci puteai sa te intinzi, toate astea linistit, fara sa te temi ca va veni vreun bagator de seama sa te legitimeze. In fata unui tablou de la ultimul etaj din Centrul Pompidou, vedeai un barbat-student, sau poate critic- care statea pe jos cu un lap-top in brate si care scria probabil ceva pe marginea exponatului respectiv si la care nimeni nu se uita surprins; inafara de mine, poate, dar nu scandalizat, ci admirativ.Astea nu inseamna insa o invitatie la distrugere a tot ceea ce atingi;si mi-a placut ca prin parcuri sau muzee ti se atragea atentia cu blandete asupra lucrurilor de bun-simt care erau asteptate de la tine: ”va multumim ca nu rupeti florile”, „multumim ca nu deranjati rugaciunea”, „multumim ca nu atingeti exponatele”.
Apropo de Pompidou, daca amintesc ca ala-i muzeu de arta moderna, e clar ca n-am inteles mare lucru din ce-am vazut acolo.Cladirea in sine, vazuta din exterior, te surprinde destul la prima vedere.Dar imi aduc aminte de un exponat anume, respectiv un tablou urias care era o simpla suprafata uniform bleumarin; imi pare rau ca n-am retinut numele lucrarii, cu siguranta era ceva complex, dar stiu ca imediat dup-aia am vazut pe peretele opus o usa si m-am intrebat daca si aia-i arta sau nu -abia mai tarziu, cand a iesit cineva pe ea, mi-am dat seama ca era pe bune.
Si pe strada, si-n parcuri, si-n metrou am vazut multi barbati tinandu-se de mana sau imbratisandu-se;si ma gandeam ca, in vreme ce la noi ar fi alergati cu pietre, la Paris aceeasi soarta ar avea-o probabil cei care s-ar uita ciudat la ei.
Cat despre metroul parizian, daca vii din Bucuresti te face sa plangi.Noi cred ca avem cu toate vreo patru magistrale, in timp ce la ei se intalnesc uneori vreo 5-6 intr-o singura statie.Si cred ca pe cea mai lunga magistrala a lor ar incapea toate statiile pe care le avem noi. Totul este excelent explicat si poti sa ajungi intr-un sfert de ora aproape oriunde, iar pe peroane este afisat timpul in care vor ajunge primele doua trenuri.Daca va zic ca exista si trenuri fara conductor, o sa-mi spuneti ca am citit mult SF in ultima vreme, dar va asigur ca nu-i deloc asa.
Voi continua.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu