Nu-mi place la mare.Pe fratii mei si pe mine, parintii nostri ne-au dus cand eram mici si la mare si munte, de multe ori in ambele locuri in acelasi an, in concediu.Dar in ce ma priveste, de la inceput am avut o relatie mai putin armonioasa cu marea-desi in genere eram un copil mofturos, am impresia ca cel mai mult imi dadeam in petec acolo si tot acolo m-am ratacit de ai mei de cateva ori, pe plaja intinsa si plina de corpuri goale si depersonalizate de bronzul uniform.
Cei drept, dupa ΄90 am mers cu ei numai la munte, asa ca prima oara dupa foarte mult timp cand am mai calcat pe plaja a fost dupa cel putin zece ani de la ultima descindere, adica in 2000, cand am facut la Eforie Nord balul de absolvire a liceului.Tin si acum minte cum s-au amuzat colegii mei cand m-au vazut teribil de impresionat, daca nu chiar speriat, de intinderea marii ce mi se desfasura in fata ochilor- eu ma asteptam sa vad un lac ceva mai maricel, o chestie mai marginita; si, apropo, nu stiu sa inot.
Am indragit intotdeauna muntele si nu cred ca a fost vorba doar de o modalitate de a-mi afirma personalitatea distincta de a fratilor mei, mari iubitori de plaja si mare.Cand ajung acolo, nu pot zice ca fac trasee multe sau dificile, placerea mea e mai degraba contemplativa. Imi place sa respir adanc aerul proaspat si inmiresmat, sa ma plimb, sa stau pe-o banca ori pajiste si sa citesc.Desele mele reverii citadine ma plaseaza aproape intotdeauna langa munte, iar unul din visele mele este sa am candva o casuta intr-un luminis din padure, in apropierea unui versant.
Ultima oara mai ajunsesem la mare, mai precis la Mamaia, in 2004.Am putut sa-mi amintesc anul pentru ca stiu ca am fost printre primii care s-au suit in telegondola, asa ca am dat search pe Google ca sa-mi amintesc cand a fost inaugurata.Acum cateva zile am revenit, tot la Mamaia, in interes de serviciu, mai precis la o intalnire cu „firma”.Si cred ca toate circumstantele au fost de natura sa faca sa nu ma simt bine; in primul rand, istoria personala cu marea; in al doilea rand, faptul ca abia fusesem zece zile la Paris si, hai sa fim seriosi, e greu sa concurezi cu asa-ceva; si nu in ultimul rand- statiunea si oamenii.Chiar daca a trecut destul timp, Mamaia mi s-a parut neschimbata in rau si cred ca nu trebuie sa intru-n detalii; deci n-am fost deloc tentat sa ma intind pe nisip sau sa intru-n apa, asa ca timpul liber mi l-am petrecut in camera hotelului de trei stele, cu mochete, balcoane si cuverturi murdare; putea fi si mai rau, ce-i drept:intr-una din salile de conferinte atarna cu capu-n jos un liliac -o fi invatat si el cate ceva cu ocazia asta.
Cu siguranta, conteaza si locul.A fost o mare placere sa-l vad anul asta pe fratele meu dand o fuga aproape-n fiecare week-end la mare si intorcandu-se bronzat pana si intre degete, cu nisip in bagaj, privirea vioaie si povesti despre apa buna de baie, terase boeme si fete frumoase.Ce-i drept, el a fost la 2 Mai; mi-as fi dorit de cateva ori sa-l pot insoti si sa vad marea prin ochii lui, dar n-a fost sa fie.Poate la anul.
Pana atunci insa, pentru mine marea ramane o engima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu