Other people's memories

Am inceput sa-mi iau carti de la anticari. A trecut multa vreme pana sa ajung la intelepciunea asta, dar mai bine mai tarziu decat niciodata. Iau carti vechi pentru ca multe dintre ele nu stiu daca sau cand vor mai fi reeditate. Am vanat tot ce-am putut gasi de Steinbeck si Hemingway, am mai dat si peste cate ceva de Sinclair Lewis –recunosc, nu cred ca-l voi citi prea curand-, am luat, pentru cand ma va cuprinde cheful, niste James Joyce si dintr-un snobism reflex am cumparat si doua volume de LeClezio chiar in ziua in care-am aflat ca a luat Nobelul-dar cred ca va strange mult praf pana sa-i dau vreo atentie.

Am dat in felul asta peste niste adevarate comori, ca Sarbatoarea de neuitat, despre care am scris intr-unul din primele posturi- sau Eu si Charley descoperim America a lui Steinbeck, una din cele mai bune carti citite anul asta; „ we don’t take a trip, the trip takes us”... poate apuc sa va zic despre ea altadata.

Unele carti le iau de la tarabe iar altele imi vin prin posta, comandate de pe vreun site specializat sau, mai frecvent, de pe okazii. Si de vreo doua ori mi s-a intamplat ca in pachetul ridicat de la posta sa primesc mai mult decat cerusem. Am primit, mai precis, vreo doua randuri de poze, apartinand probabil fostilor detinatori sau familiei acestora. Primele pareau a fi de prin anii ΄50-΄60, de la un soi de festivitate, cu un prezidiu prin fata carora treceau militieni sa-si ridice diplome or something. Nu mi-am dat seama daca erau facute pentru cineva din prezidiu sau pentru vreun premiant. Lucrurile au fost mai limpezi la urmatorul set de fotografii, care infatisau un adolescent zambaret de ani ΄70 intr-un parc –langa un leagan, langa un boschet... Toate astea le-am privit cu interes, dar fara emotie. In prima faza m-am gandit sa le pastrez –in sensul ca sa nu le arunc- pentru ca erau amintirile unor oameni cu care cine stie ce s-a intamplat intre timp; pe de alta parte insa, mementourile lor nu imi erau destinate mie, n-ar fi fost corect sa le retin; in final le-am aruncat – daca oamenilor respectivi nu le-a pasat de propriile amintiri, de ce mi-ar pasa mie? abia tin pasul cu ale mele..