Personajul principal al cărţii pe care o citesc zilele astea* e un scriitor de ghiduri turistice. El are tot felul de sfaturi practice pentru cititorii săi: să aibă cu ei pe drum o carte pe care s-o deschidă când simt că vecinii de călătorie se pregătesc să-i bată la cap, să poarte un costum de culoare gri, ca să nu se observe eventualele pete căpătate pe parcurs, să-şi ia ca bagaj doar o sacoşă. Sigur, ghidurile sale se adresează oamenilor de afaceri, cei care pleacă azi şi se-ntorc mâine, dar chiar şi-aşa, personajul mi-a devenit simpatic mai ales datorită acestui ultim sfat.
Repulsia mea pentru bagaje datează de la prima mea ieşire din ţară, acum cinci ani, când am mers, cu prietena mea de atunci, în State. Atunci ne-am interesat care e limita la bagajele de cală, ca să ştim să ne încadrăm. Fiind o călătorie transatlantică, această limită era ceva de genul „două bagaje de câte 20 de kilograme”. Aşa că, lăsând la o parte orice logică, am luat această prevedere ca pe o recomandare şi ne-am luat fiecare câte două valize care stăteau să pleznească. Nu cred că trebuie să dau detalii despre cum ne-am descurcat prin aglomeratul metrou new-yorkez sau cum, ajunşi în gara vestitului oraş White River Junction, Vermont, am luat-o frumuşel la deal, vreo 2 kilometri, către locul unde urma să stăm-tot ce rămâne de spus e că eu mi-am învăţat lecţia.
De atunci, oriunde merg încerc ca, înafara ghiozdanului pe care-l port mereu în spate, să nu iau mai mult de un bagaj. Faptul că nu am câte-o geantă pe fiecare umăr şi n-am ambele mâini ocupate de câte un troller îmi păstrează buna dispoziţie şi aspectul degajat. Singura problemă e că rareori călătoresc singur, ceea ce înseamnă că întotdeauna moderaţia mea este mai mult decât compensată de excesele partenerului de voiaj. Aşa că astăzi, când plec pentru 10 zile la munte, lângă băgăjelul meu se înghesuie cele două genţi de voiaj ale Valentinei, două sacoşe cu mâncare şi una cu schimburi de pat, un laptop, geanta şi sacoşa bunicii care s-a gândit să-şi trimită propriile catrafuse prin mine, chit că ea pleacă abia duminica viitoare şi un cuptor cu convecţie care să utileze de-acum încolo bucătărioara de la Sinaia. Maşina va ajunge cocoşată pe Valea Prahovei, iar eu mă voi cocoşa cărându-le pe toate în casă.
Când eram mic şi ascultam discul cu "Ocolul Pământului în 80 de zile", eram vrăjit de Phileas Fogg, interpretat de Ion Lucian, care, plecând pe grabă în vestita călătorie, îi spune lui Passepartout: „ia doar două schimburi de haine, restul cumpărăm pe drum”. Din păcate, noi suntem prea săraci ca să călătorim lejer.
* „Turist de ocazie”, Anne Tyler.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu