Oraşe-n beznă

Călătorului care nu se uită doar după muzee şi buticuri, un oraş precum Roma îi poate produce şi o mică revelaţie rutieră. Admirând maşinile cât nişte cutii de chibrituri pe patru roţi şi străbătând străzile înguste, străjuite de clădiri medievale, s-ar putea să constaţi cam care e relaţia dintre trafic şi bătrâna capitală: primul este subordonatul celuilalt; maşina s-a adaptat oraşului. Lucrurile nu stau însă peste tot la fel- mai la est, unde soarele răsare mai devreme dar lumina face cumva şi ajunge cu întârziere, capitalele preferă să se supună automobilului, renunţând de dragul lui la istorie, la specific şi, dacă e nevoie, la oameni.

Acum câţiva ani, un locuitor din centrul Pragăi îşi împacheta lucrurile şi se muta la periferie, epuizat de lupta sa cu maşinile; nu-l deranjau accidentele, ambuteiajele, hărmălaia sau poluarea, nicidecum- pe el îl doborâse incertitudinea locului de parcare din faţa casei. Povestea vecinului care a ales să-şi urmeze autoturismul spre zări mai albastre l-a inspirat pe Martin Marecek să întemeieze, împreună cu câţiva prieteni, mişcarea civică Auto*mat, a cărei poveste am văzut-o lunea trecută în documentarul cu acelaşi nume difuzat la Centrul Ceh.


Câţiva ani de activitate ai organizaţiei sunt comprimaţi în 90 de minute de film care înşiră simptomele unei dependenţe ucigaşe de automobil. Sunt comparate picturile luminoase ale pieţelor pragheze de la 1900 cu realitatea traficului încremenit din aceleaşi locuri în secolul 21; sunt puse faţă-n faţă o poză din 1976 a regizorului pe trotuarul larg din faţa casei şi fotografia băiatului său pe acelaşi trotuar, ocupat pe jumătate de maşini parcate, 30 de ani mai târziu; este amintit tristul raport de 2 oameni la un autoturism din cel mai mare oraş cehesc. Toleranţa la drog cere doze mai mari şi forme variate de administrare –la un show de tunning auto, lumea urlă de entuziasm la proba de spargere a pneurilor prin ambalarea la maximum a motorului. Se observă şi semnele obsesiei –în aşteptarea poliţiei, un şofer implicat într-un accident se menţine ocupat...lustruindu-şi maşina. Nu lipsesc nici manifestările sevrajului- claxoane şi înjurături când o stradă e transformată pentru o zi în zonă pietonală, ameninţări cu închisoarea adresate pâlcului de biciclişti care rulează prin oraş, distrugerea sistematică a mascotei Auto*mat, un bătrân FIAT pe care, sub mesajul „Sunt implicat!” , era descris impactul automobilului asupra mediului, sănătăţii, vieţii sociale şi economiei. Tratamentul propus pentru dependenţa de automobil este similiar cu cel de substituţie prescris de medic pacientului subjugat de opioide, numai că metadona e înlocuită cu linii de tramvai şi metrou, iar naloxonul, cu pistele de biciclişti.

S-au întâmplat multe cu Auto*mat de când şi-a început lupta şi până-n zilele noastre. În timp ce pedala spre casă, primul lor lider a fost lovit într-o noapte de-o maşină şi a murit după câteva zile; mişcarea s-a transformat treptat dintr-o gherilă urbană într-o organizaţie care luptă cu legea-n mână prin tribunale şi şedinţe de consiliu; s-au creat zone pietonale şi benzi pentru biciclişti. Lucrările la cel mai ambiţios proiect al municipalităţii, un mare bulevard parţial subteran, n-au putut fi însă împiedicate; primăria oraşului de pe Vltava a fost surdă la zicala urbaniştilor moderni- „semeni bulevarde, culegi trafic”.

Acolo totuşi încă e bine- ceva mai la est, pe malurile Dâmboviţei, întunericul e şi mai gros.