Secretul

Jocul istoriei

La o aruncătură de băţ de Green Point, stadionul din Cape Town al Cupei Mondiale, în apele dintre două oceane se află o întindere micuţă de pământ, ca un punct pe hartă. O firmitură de uscat, capcana pe vreme de furtună a vechilor corăbieri şi locul în care, până nu demult, speranţa era trimisă să moară. Fiindcă din Insula Robben, acolo unde regimul apartheid îi întemniţa pe cei ce visau la egalitatea între rase, trebuia să ieşi deziluzionat, îngenunchiat, distrus, sau, cel mai bine, mort.

Dar cu mai mult de patruzeci de ani în urmă, prizonierii fără nume şi fără drepturi ai acestui Alcatraz sud-african au făcut primii paşi spre recâştigarea umanităţii lor. Şi i-au făcut...cu mingea la picior. Mingi improvizate din carton, hârtie, sfoară şi alte lucruri interzise, cu care la început jucau pe ascuns miuţe haotice în celulele insalubre şi supra-aglomerate; pentru ca-ntr-un târziu, după ani de cereri neîntrerupte şi corespunzător pedepsite, jocul să se mute la vedere, în aer liber, iar deţinuţii politici de pe insulă să-şi înfiinţeze propria asociaţie fotbalistică. O federaţie în toată puterea cuvântului -cu echipe şi divizii, arbitri şi comisii, regulamente şi constituţie- care, botezată Makana după războinicul Xhosa ce crezuse cândva că poate transforma în apă gloanţele coloniştilor, le-a redat condamnaţilor schingiuiţi şi înfometaţi singurul lucru de care aveau nevoie pentru a supravieţui: speranţa.

Ocnaşii altădată epuizaţi de absurdul de a sparge piatra în carieră doar ca s-o vadă apoi aruncată în mare îndurau mai uşor abuzurile, de dragul unei noi duminici în care aveau să-şi încurajeze favoriţii. Deţinuţii anonimi din celulele ticsite deveneau vedetele unor echipe cu nume mândre ca „Gunners”, „Hotspurs” sau „Black Eagles”. Cei condamnaţi de legile strâmbe de afară învăţau înăuntru legile drepte ale regulamentului FIFA. Oamenii identificaţi de temniceri printr-un număr sau o înjurătură, îşi recuperau demnitatea în scrisorile oficiale dintre cluburi şi comisii care începeau cu „domnule” şi se încheiau cu „al dumneavoastră, întru sport”. Iar celor care avuseseră de gând, ca mulţi alţii înaintea lor, să-şi ia viaţa din cauza batjocurei şi torturii, cel mai iubit sport din lume le-a arătat că întotdeauna ai pentru ce trăi.

Din oamenii cărora acolo, pe Insula Robben, fotbalul le-a schimbat viaţa, mulţi aveau peste ani să schimbe la rândul lor chipul slut al Africii de Sud. Cel mai important deţinut de pe insulă, atât de periculos încât a fost împiedicat să mai vadă meciurile, devenea, după un sfert de secol, primul preşedinte de culoare al ţării sale. El depunea jurământul pe o nouă Constituţie, elaborată de chiar omul care cândva redactase şi statutul Makanei. Iar în iunie anul acesta, unul din cei mai aprigi fundaşi de pe insula-temniţă, ajuns între timp noul şef al statului, inaugura prima Cupă Mondială de pe tărâm african.

În zilele noastre, închisoarea de maximă securitate a devenit muzeu. Mii de microbişti îi treceau pragul astă-vară, bătând culoarele, cercetând celulele, străbătând curtea în care, indiferent de scor, un meci de fotbal era întotdeauna o victorie. Treizeci de minute durează drumul de întoarcere de la terenul îngrădit cu sârmă ghimpată la stadionul ultra-modern din Cape Town. Jumătate de oră pentru un drum de jumătate de secol.