Dezbaterea care n-a fost

Există câţiva factori care condiţionează, în general, succesul unei dezbateri: subiectul trebuie să fie de actualitate – eventual controversat – şi să intereseze segmente largi din societate; invitaţii – decidenţi sau analişti – să cunoască în amănunt tema de discuţie, pentru a semnala probleme, propune soluţii, ridica obiecţii şi combate contraargumente; iar moderatorul trebuie să fie bine informat, să propună subiectele potrivite şi să conducă discuţia astfel încât să nu lâncezească, dar nici să nu se încingă. Săptămâna trecută, într-un hotel luxos din centrul Capitalei, câteva zeci de oameni îmbrăcaţi la patru ace se strângeau la o conferinţă care părea să ofere toate ingredientele reuşitei: subiectul era fierbinte („Reforma în sănătate, între responsabilitatea cheltuirii fondurilor şi nevoia de schimbare“), vorbitorii de marcă (printre ei, dnii prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, dr. Vasile Cepoi, secretar de stat în MS, şi prof. dr. Cristian Vlădescu, directorul general al Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar), iar moderatorul – Sorin Pâslaru, redactor şef al Ziarului Financiar, unul din organizatorii evenimentului – demn de încredere.

Însă nici nu se aşezaseră bine participanţii în scaune, că primele impresii s-au şi destrămat. De pe scena aranjată ca pentru un Davos al sănătăţii, tocmai amfitrionul dimineţii ne introducea în subiect cu câteva date eronate (cum că, între 2005 şi 2010, numărul medicilor din România ar fi crescut cu 5.000), interpretări îndoielnice (starea de sănătate a populaţiei s-ar fi îmbunătăţit, în aceeaşi perioadă, dovadă fiind scăderea numărului de cazuri de boli diareice acute, hepatite şi tuberculoză) şi aprecieri copilăreşti („la spitalul Foişor, de pildă, sunt lucruri bune, lucruri noi, paturi cum vedeam în Occident, pe care le acţionezi printr-un buton“, deci „lucrurile se mişcă“). Nu avea, de altfel, să mai treacă mult până când secretarul de stat îi reproşa acestuia pregătirea superficială pentru ocazie, în chicotele şi chiar aplauzele asistenţei, care, în sine, se lămurise deja. Din momentul în care unul din motoarele esenţiale ale dezbaterii s-a dovedit defect, evenimentul s-a redus la transmiterea nestânjenită de mesaje, unele cunoscute, altele previzibile. Dl dr. Vasile Cepoi a reafirmat deschiderea Ministerului Sănătăţii spre dialog, precizând că, momentan, se desfăşoară consultări pe tema reorganizării sistemului de asigurări de sănătate, a sistemului spitalicesc şi pe cea a calităţii serviciilor medicale; după ce a demonstrat că funcţionarea sistemului nu este oglindită de indici de morbiditate şi mortalitate, ci, spre exemplu, de cel de mortalitate evitabilă sau de indexul consumatorului de sănătate, la care România se situează pe ultimul, respectiv, penultimul loc în UE, dl prof. dr. Vlădescu a dat noi lămuriri legate de proiectul abandonat al legii sănătăţii, la realizarea căruia contribuise; dl prof. dr. Astărăstoae a reafirmat că, în ultimii patru ani, numărul medicilor a scăzut, explicându-şi rezervele la adresa proiectului de lege retras; iar dl Pascal Prigent, directorul general al unei mari companii farmaceutice, reamintea că 40% din creşterea speranţei de viaţă din ultimele decenii se datorează accesului la medicamente inovatoare, dând glas şi nemulţumirii legate de taxa clawback…

Aşa s-ar scrie povestea unui eveniment ambiţios, la finalul căruia unii jurnalişti ridicau din umeri: „Şi eu ce relatez de aici?!“… Dintre temele generos anunţate pe ordinea de zi – care sunt problemele sistemului sanitar şi ce soluţii există, cum funcţionează sistemele de sănătate în alte ţări, cum poate contribui alternativa privată a serviciilor medicale şi asiguratorilor de sănătate, cum pot fi stimulate investiţiile în sănătate, care sunt avantajele şi dezavantajele ca firmele private să administreze toţi banii din sănătate – nu toate au fost abordate şi niciuna aprofundată, cu atât mai puţin lămurită, aşa că speakerii şi participanţii deopotrivă au plecat cu aceleaşi opinii şi nelămuriri cu care veniseră. Cât despre pacienţi, întotdeauna plasaţi declarativ în centrul oricărei reforme, aceştia nici n-au fost reprezentaţi la discuţii, ci doar la lunch-ul de final.

Pentru organizatori – o companie de asigurări şi ziarul amintit – conferinţa a fost probabil un succes: a oferit expunere şi ocazia de a socializa cu actori de la vârful sistemului autohton de sănătate; însă pentru profesioniştii care-l compun şi pacienţii pe care aceştia-i tratează, dezbaterea care n-a fost arată că, din eşecul legii retrase înainte de a fi dezbătută, încă nu se trag învăţămintele potrivite.

* publicat în "Viaţa medicală", numărul 8 (1.154) din 24 februarie 2012