Casa cu blană

Acum câteva săptămâni, aflându-mă într-o vizită, am rămas interzis când stăpâna casei dădea să părăsească bucătăria, lăsând friptura tocmai scoasă din cuptor pe masă, la răcorit; stupoarea mi s-a risipit însă când mi-am adus aminte- eram într-o casă fără animale.

Într-o casă fără animale nu rişti, din neatenţie, să rămâi în cinci minute fără un prânz la care te-ai muncit câteva ore; nu eşti trezit noaptea din somnul cel mai adânc ca să le dai drumul în curte să-şi facă nevoile; într-o casă fără animale nu cureţi mereu părul de pe haine sau urmele de labe de pe mobilă; nu ţi-e ruşine faţă de musafiri pentru canapeaua pe care pisicile şi-au ascuţit ghearele; într-o casă fără animale nu eşti toată ziua uşier la pisici care miorlăie ca nebunele să iasă ori la câini care zgârie cu îndârjire ca să intre; nu ţi se-ncurcă printre picioare, exact când te grăbeşti mai tare, un ditamai câinele care ştie el mai bine că urgenţele sunt lucruri mai rare şi mai serioase decât ne închipuim- ce să mai, într-o casă fără animale, traiul e mult mai uşor.

Dar într-o casă fără animale nici nu te aşteaptă oricând la poartă un câine care nu-şi încape-n piele de bucurie când te vede, lătrând vesel, dând contondent din coadă şi sărind să te-mbrăţişeze; nici nu adormi la prânz lipit de-o pisicuţă caldă ca un calorifer cu blană; într-o casă fără animale nu izbucneşti în râs văzând cum pisica-şi urmăreşte coada sau câinii joacă leapşa-n curte; şi nici nu te trezeşti alintat de pisoiul pufos care te linge-n cap cu limbuţa lui aspră; într-o casă fără animale nu ştii cum e să respiri aceeaşi pace cu pisica ce toarce nepăsătoare pe fotoliu sau să uiţi de orice problemă mângâind blana terapeutică a unui căţel; şi nu simţi că cineva ţine mereu la tine şi-ţi vrea numai binele, cu toate defectele pe care le ai.

Eu într-o casă fără animale nu vreau să trăiesc.

Indicii

Comentand un film de prin ’91–nu prea reusit, se pare- numit „ Diyng young ”, in care Julia Roberts are grija de un bolnav incurabil, un comic plictisit de orele intregi de suferinta fizica alternate cu scurte reveniri, spunea ceva de genul: „ Daca un film se numeste „ Sa mori tanar ”, atunci pana la sfarsitul lui, la naiba, cineva ar face bine sa moara! ”

Asta-i problema cu titlurile- de multe ori iti spun de-a dreptul subiectul ori chiar deznodamantul povestii, risipind din start o buna parte din surpriza. Zilele astea, bunaoara, citesc cu incantare o carte, „ Casa Buddenbrook ”, al carei nefericit –zic eu- subtitlu este „ Declinul unei familii ”; pai nu-i asa ca e destul de clar ce se intampla incetul cu incetul pana-n final? Si stiind asta, ajungi sa cauti, sa observi sau chiar sa inventezi detaliile care sa confirme mersul dinainte anuntat al lucrurilor; risti astfel sa nu apreciezi ce carte buna tii in maini, sa nu vezi padurea de copaci.

In ce ma priveste, rarelor si modestelor mele incercari " literare " prefer sa le dau titluri care eventual sa nici nu se regaseasca in text, care sa fie, la o adica, interpretate abia la sfarsitul lecturii. Titlul sa fie o confirmare a operei, nu invers.

III 1

[..]O replică standard din filmele americane, adresată în punctul culminant de către prieteni responsabili, iubite dezamăgite sau părinţi îngrijoraţi câte unui adolescent întârziat este „start acting your own age”- „poartă-te cum ţi-o cere vârsta!”. La drept vorbind, avertismentul ăsta cu conţinut aspru şi amar, rostit imperativ de cei din jur sau şoptit speriat de-o voce lăuntrică, nu se face auzit doar când bate ceasul maturizării, nu expiră după primii paşi făcuţi pe propriile picioare. Treptele pe care omul le parcurge în viaţă sunt multe şi bine conturate, bornele pe lângă care trece marchează vârste dar şi obligaţii care trebuie îndeplinite, aşteptări care trebuie confirmate- lumea din jur ţi-a trasat drumul dinainte chiar de-a te naşte. La şapte ani mergi la şcoală, de la optsprezece răspunzi de tine însuţi, la douăzeci şi trei încasezi primul salariu, până la treizeci se cuvine să fii căsătorit şi să ai un copil. Rătăcirile sunt mici –cele mai multe- şi puţine- cele mai mari. Iar treptele din care la început se deschid drumuri multe şi tot mai largi, încep după o vreme să dea-n căi tot mai puţine şi mai înguste, care ajung până la urmă cu toate-n acelaşi loc. După patruzeci de ani trăieşti mai puţin pentru tine şi mai mult pentru copii, apoi copiii pleacă şi de la cincizeci te obişnuieşti să fii iar tu cu tine, la şaizeci şi cinci te pensionezi şi-ţi cauţi şi tu un rost, iar după şaptezeci eşti bun doar să ai grijă de nepoţi- de când se naşte, omul se trezeşte încolonat într-un mare marş prin viaţă, iar cine rămâne-n urmă e batjocorit sau ocărât. Alergăm toată viaţa pe culoarul stabilit, cu ştafeta asta aşteptărilor în mână, apăsaţi de grija de a n-o scăpa, fără să ne-ntrebăm de la cine am luat-o, cui o predăm şi-n definitiv, de ce alergăm; ştim doar că aşa-i de când lumea şi că în definitiv alţii au de la noi exact aceleaşi aşteptări pe care şi noi le avem de la altul- ne lăsăm cu toţii prinşi în aceeaşi pânză lipicioasă de păianjen.[..]

Lista lui Călin

Când vine vorba de promisiuni şi angajamente, se ştie, vorba zboară, scrisul rămâne. Aşa-i şi-n cazul deja tradiţionalelor făgăduieli de Revelion- spui că din anul care vine vei avea grijă la siluetă, că vei face mai mult sport, că-ţi vei găsi timp pentru hobby-uri demult uitate, că vei fi mai răbdător, dar cum trece întâia mahmureală revii la dieta junk-food, la alergatul din fotoliu pe canapea, la pasiunea pentru TV şi la dracii de toate zilele. Aşa că eu unul am întors foaia şi-am început să-mi imobilizez promisiunile cu pixul, ca să nu le las să se piardă-n amintire.

Aşa am făcut la sfârşitul lui 2008; mi-am împărţit legămintele în trei categorii: călătorii, stil de viaţă şi hobby-uri, am înşirat toate dorinţele pe care le am în fiecare domeniu şi mi-am trasat pentru fiecare-n parte, fără priorităţi, numărul de dorinţe pe care-mi propun să le îndeplinesc în decursul lui 2009. La sfârşit, ca să nu fiu tentat să-mi reneg opera, mi-am tras semnătura inimitabilă (pentru că nici mie nu-mi iese de două ori la fel), iar lista a stat pe biroul meu, la vedere, în tot acest timp. Din când în când mai aruncam câte-o privire asupra ei, fie mulţumit, fie cu conştiinţa apăsată, comparându-mi realizările cu visele. Iar la sfârşitul lui 2009 am tras linie şi-am adunat. La capitolele „călătorii” şi „stil de viaţă” mi-am atins şi respectiv depăşit ţintele, punctând mai ales cu sejurul la Stockholm, cu schimbarea cu succes a dietei şi cu operaţia din vară; în ce priveşte „hobbyurile” însă, poate speranţele au fost exagerate, poate inerţia mea a fost prea mare, fiindcă targetul a fost departe de a fi atins, punctând aici doar prin gătit, scris şi bookbinding.

Acestea fiind concluziile, mi-am întocmit noua listă, cea care s-ar cuveni să mă ghideze şi să mă urmărească sever de pe birou în următoarele 12 luni. Unele dorinţe au rămas neschimbate, fie prin trecuta neîmplinire, fie prin importanţa lor perenă, altele apar pentru prima dată, alături de o nouă categorie, cea profesională. Indiferent câte puncte voi înscrie în 2010, cu lista asta ştiu de pe acum că voi fi realizat ceva- nu-mi voi fura singur căciula.