Un autor pe care l-am descoperit anul asta se cheama Charles Bukowski. Eram plictisit, n-aveam chef de niciuna din cele 20-30 de carti care asteptau deja de ceva vreme sa fie citite asa ca am luat una de la Carturesti, ca parca imi zisese mie o colega ceva despre nenea asta. Cartea se numea “Femei” si mi-a placut foare mult, desi la prima vedere s-ar spune ca este o simpla enumerare de f..aiuri ale unui poet alcoolic, care descopera succesul –rezonabil- financiar si pe cel –urias- la femei. E o carte care te face sa te gandesti, care te face sa razi, care te excita. Am citit imediat apoi „Posta” si o Antologie de poezie erotica, obscena insa in primul rand prin pretul excesiv.
„Factotum”, ultima carte pe care tocmai am citit-o, a fost foarte greu de gasit; aparuse acum vreo 4 sau 5 ani si pana de curand fusese la reducere, motiv pentru care s-a epuizat. Am cautat-o in toate librariile din Bucuresti, Brasov si Ploiesti, am comandat-o pe toate site-urile care pretindeau ca o au dar care ulterior reveneau cu precizarea ca de fapt, stiti.. nu se mai gaseste.. Salvarea a venit in cele din urma de nu-stiu-unde din Satu Mare, iar cartea ajungea prin posta la mine pe birou cand eu ma aflam la Paris-inca un motiv sa zambesc la intoarcere.
Daca in primul roman de care ziceam, personajul principal sare din... femeie-n femeie, in „Factotum” sunt urmarite salturile aceluiasi personaj, Henry Chinaski, din slujba-n slujba-fara ca asta sa insemne ca acum are o viata amoroasa prea stabila. Se tot perinda prin orase – L.A, N.Y, Philadelphia, Miami, New Orleans- si are tot soiul de munci: lipeste afise-n vagoane de metrou, lucreaza-ntr-un magazin de biciclete, impacheteaza corpuri de iluminat, e om de serviciu (desi el viza un post de reporter) la Times, munceste intr-o fabrica de biscuiti pentru caini.. Nu sta nicaieri mai mult de cateva zile si toti banii si-i arunca pe bautura si pariuri la curse.
Si totusi e ceva in cartea asta care te face sa-l invidiezi pe omul asta. Are un mod de a privi lucrurile care-i ofera libertatea de care multi dintre noi ducem lipsa. Conteaza si sistemul american, ce-i drept.
Am fost in State acum trei ani cu Work and Travel si mi-a placut foarte mult ca la nivelul asta, la care nu-ti trebuia vreo calificare, aveai multe altenative si era usor sa te angajezi-pur si simplu intrai, completai un formular si discutai cu managerul. Singurele motive pentru care eu n-am fost angajat era faptul ca puteam ramane in State doar pe o perioada limitata. Asa se face ca n-am fost angajat la Dunkin Donuts, Wall-Mart, o patiserie si un restaurant cu specific marinaresc; mi-ar fi placut sa lucrez la Posta, unde aveau salarii mari, dar trebuia sa fii cetatean american sau sa ai nu stiu ce tip de viza pentru asta; am aplicat on-line pentru un job la o farmacie, gandindu-ma ca studiile mele mi-ar fi de folos, dar n-am obtinut scorul de care aveam nevoie.
Primul job pe care-as fi putut sa-l am era ca pizza delivery boy la un restaurant numit EBA- puteai scoate multi bani din bacsisuri, dar mie nu mi-ar fi placut sa vin atat de mult in contact cu oamenii si in plus, desi conduceam bine, nu stiam zona; asa ca am renuntat, dar alti romani au luat jobul ala si s-au descurcat bine. Am lucrat cam vreo luna la o firma care infrumuseta proprietatile oamenilor cu stare din acea parte a statului New Hampshire care se invecina cu Vermontul: taiau sau plantau copaci, carau bolovani, etc..Eu taiam iarba, folosindu-ma de genul de aparate folosite acum si la noi prin parcuri; era o munca bine platita, dar foarte solicitanta fizic si murdara -te umpleai de iarba tocata din cap pana-n picioare.
Am mai lucrat vreo doua saptamani intr-un depozit de incaltaminte si articole sportive; treaba mea era sa caut diversele obiecte de pe o comanda si sa le adun pe toate laolalta-trebuia un anumit produs, o anumita culoare, o anumita marime.. era o treaba monotona, dar te puteai obisnui; din momentul insa in care mi-a expirat viza, n-au mai putut sa ma tina, pentru ca mai avusesera probleme cu niste imigranti inaintea mea.
Cel mai mult insa am lucrat intr-un fast-food, unul din restaurantele lantului Wendy’s, unde lucram in tura de noapte si faceam de toate: prajeam cartofii, faceam sand-wichuri, lucram la grill, iar la inchiderea programului pregateam restaurantul pentru a doua zi-duceam gunoiul, spalam vasele, curatam fiecare aparat..Terminam noaptea pe la 1 sau 2, dar imi faceam treaba bine si eram apreciat-daca n-as fi fost limitat de viza, as fi ajuns sef de tura; era o munca mica, neimportanta si fara pretentii, dar nu m-a deranjat niciodata, nici atunci, nici acum, retrospectiv. Castigam in fiecare saptamana 330 de dolari, ceea ce atunci insemna in lei vreo 10 milioane, deci cam 40 de milioane pe luna, in conditiile in care viata era mai ieftina decat la noi.
Acum sunt in Romania, intr-un oras inghesuit si urat, sunt mare absolvent de facultate insa castig de doua ori mai putin si-mi urasc slujba, dar n-am ce sa fac. Atunci imi petreceam cea mai mare parte a timpului visand, plimbandu-ma prin campusul colegiului Dartmouth si facandu-mi toate placerile, absorbind atmosfera vie, vesela si curata din jurul meu, cu zambetul pe buze. Niciodata n-am fost mai fericit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu