Cele trei zile petrecute la munte mi-au adus câteva surprize bune de pus în album; nu-i vorba de drumuri ca-n palmă, de trasee turistice curate sau de o asistenţă respectuoasă la slujba de Înviere. Ci de lucruri mici, ascunse şi, poate de aceea, mai entuziasmante:
-la munte timpul ajunge cu întârziere; o fi mergând încet pe serpentine, s-o fi căţărând anevoios pe creste, cert este că acolo mai toate anotimpurile debutează când prin alte părţi ele s-au înstăpânit de-a binelea; la Sinaia, aşadar, primăvara încă era cam incertă- la Cotă s-ar mai fi putut schia, în vale mai găseai zăpadă de-o bulgăreală, iar pădurile de pe versanţi şi copacii din parcuri nu dădeau semne de înmugurire; însă tocmai fiindcă abia îşi făcea intrarea, primăvara de la Sinaia ne-a oferit la Peleş, la început de aprilie, o peluză plină de ghiocei şi brânduşe.
-de Înviere, la coborârea de la Mânăstirea Sinaia, la poalele drumului spre Furnica, cimitirul dedicat morţilor din Primul Război Mondial era luminat de lumânări aduse de câţiva oameni de la slujbă; înghesuiţi de mai bine de 90 de ani unii lângă alţii, românii, maghiarii şi germanii căzuţi prin părţile locului au primit, împreună, lumina.
-duminică dimineaţa, pe traseul spre Susai, un căprior ne-a sărit atletic în cale, ne-a mai privit câteva clipe curios din desiş şi-a zbughit-o mai departe- tot restul drumului am uitat de oboseala urcuşului.
-în holul blocului de garsoniere din Sinaia, două puştoaice repetau visătoare la chitară; am trecut repede pe lângă ele, să nu le deranjăm, iar eu am urcat scările reflectând nostalgic- parcă mai ieri fratele meu cobora aceleaşi trepte cu chitara în mână; corzile ciupite se auzeau până sus, la noi din casă, însoţite de două voci tinere; viitorul îţi zâmbeşte când nici nu te aştepţi- dacă eşti atent, poţi să-l şi recunoşti.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu