City couture

Cum dă căldura, îmi pun în picioare tenişii maro luaţi de la Les Halles şi trag pe mine tricoul polo oliv cumpărat de pe Drottninggatan. Când alerg, o fac în pantalonii scurţi aduşi de Valentina de la Madrid şi cu tricoul larg şi verde luat acum cinci ani din magazinul colegiului Dartmouth din New Hampshire; de transpiraţie mă şterg cu prosopul bleumarin şterpelit din camera de la Roma. Când se instalează toamna pun pe mine tunica luată din Montparnasse, de ploaie mă apăr cu impermeabila portocalie din State, iar când bate iarna la uşă îmi pun scurta adusă de la Stockholm. Pe zăpadă umblu cu bocancii „size 10 ½”, cât înseamnă 43-44 peste ocean, iar gerul îl înfrunt cu pufoaica luată la plecarea din Vermont către New York. Chiar dacă le ţin pentru mine, am şi eu snobismele mele când vine vorba de ţinute, doar că nu se referă la designeri şi shop-uri; mărcile mele preferate sunt ţările, oraşele, cartierele.