Miercurea la noi pe stradă e zi de ridicat gunoiul. Ca să nu mai fie deranjaţi în mijlocul siestei de lucrătorii de la salubritate, oamenii s-au obişnuit de vreun an să-şi scoată din timp pe trotuar gunoiul pus în saci -inestetic, dar comod. O vecină recent mutată prin zonă s-a adaptat şi ea la obiceiurile cartierului. Dar ieri, la câteva minute după ce-şi aşezase sacul pe trotuar, sprijinit de zidul casei, ea s-a trezit că sacul dispăruse iar gunoiul zăcea împrăştiat pe câţiva metri. Evident, greşeala îi aparţinea- alesese să-şi scoată resturile menajere nu ca toată lumea, într-un sac de plastic, ci într-unul de rafie. Care bineînţeles c-a fost furat, fiindcă la noi se fură totul- chiar şi jucăriile depuse-n faţă la Giuleşti.
Tot ieri, la Ateneu, un domn apare pe scenă ca să ceară scuze pentru întârzierea cu care începe concertul- 30 de minute- , ca să anunţe că spectacolul va fi înregistrat de TVR şi ca să ceară, cu atât mai mult, ca toată lumea să-şi oprească soneriile la mobile. Cu toate astea, câteva minute mai târziu, în mijlocul sonatei pentru pian şi vioară de Dvorak, un telefon polifonic răsună din public. Spre sfârşitul serii, privirea îmi aluneca prin sala frumoasă, de la tavanul frumos decorat la fresca circulară care ne ilustrează istoria -de la cucerirea romană până la 1918- şi de la scenă la loje, până când, deodată, în mijlocul Sonatei Kreutzer, ochii îmi rămân pironiţi în spatele unui scaun de pe rândul din faţa mea. Acolo, pe pluşul roşu şi curat, stătea lipit un guguloi din gumă de mestecat. Nesimţirea e oriunde-n elementul ei: pe maidan şi pe bulevard, la piaţă şi în bibliotecă, la discotecă şi la Ateneu. Iar bunul-simţ nu mai are niciun refugiu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu