Cam târziu m-am urnit să pun în album a opta săptămână a anului- încă puţin şi se termina şi a noua.
Luni am revenit pentru prima oară-n 2011 la Documentary Mondays, la Centrul Ceh , pentru Afonka does not want to herd reindeer anymore, un film despre păstorii de reni din Siberia. Oameni prinşi între modernitatea sărăcăcioasă şi tradiţiile care nu ţin de foame. Am văzut cum se coace pâine într-o vatră improvizată-n mijlocul câmpului, cum se construieşte o sanie în pădure, un câine pedepsit c-o botniţă improvizată dintr-o sticlă de ketchup, un ritual de scăpare de deochi.
Uşor, uşor, mi-am intrat în pâine la Viaţa Medicală. Am birou lângă fereastră, cu vedere spre Cişmigiu. Mi-au intrat două articolaşe, cu „dr.” în semnătură, ceea ce i-a umplut de mândrie pe ai mei. În rest, corectură de texte, cap-limpede şi un seminar la Novotel.
Am citit Groapa bunei speranţe, primul roman al lui Romain Gary, despre un grup de partizani polonezi ascunşi prin păduri în timpul Celui de-al Doilea Război. O colecţie de poveşti despre revoltă şi colaboraţionism, resemnare şi încăpăţânare, despre graniţele arbitrare pe care războiul le trasează între oameni uniţi de principii, dar despărţiţi de naţionalitate. Un roman de debut, mai stângaci decât cele care aveau mai târziu să-l facă celebru pe Gary, cu o concluzie greu de combătut raţional- viaţa e o luptă fără sens.
Sâmbătă seara, mult aşteptatul True grit, la Patria. Un film foarte bun, cu o Haillee Steinfeld – în vârstă de 13 ani la turnarea filmului-excepţională în rolul orfanei care vrea să răzbune uciderea tatălui şi un Jeff Bridges admirabil ca Rooster Cogburn, şeriful chior, alcoolic şi falit, angajat să-l caute pe criminal. Un film făcut cu toată ştiinţa fraţilor Coen, pe care l-am revăzut cu acelaşi entuziasm şi-n seara următoare, acasă, cu ai mei. Luni dimineaţă însă, mi-a părut rău să aflu că din cele 10 nominalizări la Oscar nu s-a ales cu nici măcar un premiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu