Pe terasa bătută de soare din apropierea Castelului, ne-am sorbit lent cafelele, pe deplin cufundaţi în contemplarea cerului albastru şi a brazilor verzi, până ce-am fost întrerupţi de inevitabilii cerşetori. Era vorba de doi căţei, mamă şi pui, care cu privirile lor impresionante de escroci notorii, ne-au smuls rămăşiţele de chipsuri şi pateuri de care mai dispuneam. La urma urmei, dacă unii semeni de-ai noştri umblă c-un copil de-o mână şi cu cealaltă întinsă, de ce n-ar proceda la fel şi cel mai bun prieten al omului?
Am descoperit la Peleş o foarte simpatică expoziţie temporară, intitulată Mon boudoir, dedicată cochetăriei feminine. Am admirat tot felul de obiecte ale Reginei Elisabeta şi mai ales ale Reginei Maria- superbe servicii de toaletă, delicate flaconaşe de parfum, poşete de argint, ace de pălărie, mobilier şi multe altele, care te fac să crezi că vremurile trecute erau mai frumoase şi să uiţi că asemenea minunăţii nu erau pentru oricine. De la ghidul nostru am aflat cu această ocazie că de ceva vreme s-a deschis spre vizitare şi al doilea etaj al Peleşului; a fost suficient un schimb scurt de priviri cu Valentina ca să fim de acord: data viitoare, mergem şi noi.
În ultima zi ne-am plimbat prin cartierele care se ascund pe versanţi de şoseaua din centru. Am admirat casele vechi şi frumoase, le-am deplâns pe cele renovate de vandali şi am oftat pe lângă multele vile de care atârnau anunţurile de vânzare- poate într-o altă viaţă...
De dragul vremurilor când mă plimbam de mână cu ai mei, căscând încântat gura la toate nimicurile, am făcut apoi o vizită în fostul magazin Carpaţi, a cărui esplanadă arată, în centrul staţiunii, precum craterul de la Mihăileşti. În afară de parter însă, locul este aproape abandonat, obligându-mi memoria să umple cu amintiri spaţiile părăsite de comercianţi. Am făcut totuşi o descoperire- la primul etaj, în magazinul naturist de pe colţ, în timp ce Valentina cerceta în amănunt fulgii, tincturile şi cremele, eu am găsit nişte sticle haioase cu Ginger Beer. Cum de vreo doi ani, de la Soup Nights-ul din Tineretului, ghimbirul este la noi un ingredient mai folosit decât morcovul, am cumpărat imediat una, în timp ce-n cap îmi pâlpâiau amintirile americăneşti cu faimoasa Root Beer. Ambele sunt dulci şi în afară poate de procesul de fabricaţie –la care nu mă pricep- n-au nicio tangenţă cu berea, dar denumirea i-o fi mângâind pe toţi puştii de peste ocean care aşteaptă vârsta la care să poată bea „the real thing”. În orice caz, cu prima ocazie îmi mai iau.
Parcă nici nu simt c-am ajuns la Sinaia dacă nu mănânc pâine coaptă în cuptoarele de acolo- o pâine proaspătă, densă şi grea, care miroase a brad şi drumeţie. În ultimii ani, locurile unde se găsea produsul băştinaş au dispărut unul câte unul. Eu unul mai cunosc o brutărie, în cartierul Mal, unde am tras înaintea ultimului prânz ca să luăm o franzelă şi-o baghetă, care Valentinei i-au încălzit palmele iar mie mi-au activat parotidele. Bagheta am dat-o gata la dejun, franzela am luat-o suvenir acasă.
Am pornit relaxaţi spre Bucureşti pe la ora 15, sperând ca la revenire să mai avem clanţă la uşă. Dar de cum am ieşit în D.N, ne-am şi pomenit în coloană. Nici nu părăsisem locul fericirii noastre de două zile, că ne scufundam deja în coşmarul oricărui şofer. S-ar fi zis că toţi turiştii se-ascunseseră de noi în week-end şi aglomerau acum şoseaua doar ca să ne facă-n ciudă. Am avut tot timpul să trec în revistă alternativele – de la prelungirea şederii, la drumul îngust spre Târgovişte- în timp ce negociam serpentinele în viteza a doua. Dar după vreo doi kilometri, după ce-am trecut de-o groapă lungită pe sensul nostru de mers, maşinile s-au risipit ca prin minune. Aşa e traficul pe Valea Prahovei- o groapă în Sinaia te ţine-n loc până la Predeal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu