si n-o sa se mai intoarca vreodata

Apar din cand in cand niste zile care te izbesc in cap de la primele ore ale diminetii, de nu-ti mai vine sa mergi la spital sa te cauti, nu-ti mai trebuie nici Noaptea Institutelor, nici sa mergi la mare, nimic.

Astazi, cu un minut inainte sa sune alarma de la telefon, m-a trezit tot telefonul, dar cu bazaitul purtator de mesaj: “A murit Michael Jackson, d inima”.

La tv e invitat un prezentator de stiri de seara care-si mai da uneori cu parerea despre avioane, veliere, ciclism si, acum, despre muzica. “Sa nu uitam totusi de scandalurile de pedofilie in care a fost implicat.” Sa nu uitam? Dar ce, s-a mai vorbit in ultima vreme despre altceva? Omul asta si-a petrecut patruzeci de ani din existenta in lumina reflectoarelor flamande, si-a trait viata in vazul nostru, al tuturor; iar noi, dupa o vreme de simpla uluiala in fata talentului sau, am ales, inmocirliti cum suntem in mediocritatea noastra, sa radem de el, sa-i judecam si sa-i maimutarim viata chinuita. Sa nu ne facem iluzii, asadar: nu el, ci noi si lumea-n care traim avem chipul desfigurat- de uratul din noi. In dimineata asta m-am simtit, pentru mine si pentru noi toti, groaznic de murdar.

Astazi, cand povestea lui se incheie, imi aduc aminte cum a-nceput totul in familia noastra; acum saptesprezece ani, urmarindu-l la televizor, fratele meu sa ridica din fotoliu si declara cu emfaza: “mi-am gasit idolul!” Si momentul e catusi de putin ridicol, el fiind inceputul iubirii sale pentru muzica, iubire care l-a lasat pe MJ in urma si s-a indreptat apoi spre Queen, Nirvana, The Doors, Led Zeppelin si multi altii. Dar chiar si acum, frati-miu are pe iPod o bijuterie de melodie de-a lui, din vremea Jackson Five- “ABC”.

Eu unul n-am fost niciodata un fan Michael Jackson. Si de multa vreme, fie la radio, fie la tv, schimbam postul cand dadeam de vreo melodie de-a lui. Astazi insa, in masina, i le-am ascultat pe toate cate i-au fost difuzate, de la un capat la altul. E cel mai bun omagiu pe care stiu sa i-l aduc.