După cum un pasionat de scene fierbinţi ar da pe repede-nainte filmul Monster’s ball, trecând cu nerăbdare peste toată acţiunea doar ca să ajungă la secvenţele explicite cu Halle Berry şi Billy Bob Thornton, ce constituie pentru mulţi critici cea mai realistă partidă de sex din cinematografie, tot aşa un împătimit de lecturi cu subiect, intrigă şi tâlcuri ar fi după o vreme tentat să frunzărească Opus Pistorum în căutare de orice altceva înafara nesfârşitelor descrieri de împreunări; însă dacă primul s-ar putea declara câştigat, al doilea ar rămâne fără discuţie cu buza umflată, fiindcă din totalul de 400 de pagini ale romanului lui Miller, cele 10-15 de respiro strecurate din loc în loc trec neobservate.
Nu că restul ar fi notabile atfel decât prin abundenţă. Fiindcă începând cu prima pagină, asupra cititorului se revarsă un potop de grozăvii, de la voyeurism, pedofilie şi incest la sodomie, zoofilie şi viol în grup; în faţa acestora, abundenţa adulterului şi episoadele de homosexualitate par absolut nevinovate. Dacă însă la început toate astea îţi trezesc un interes vinovat, după maximum 50 de pagini survine obişnuinţa şi plictiseala. Nu sunt un mare consumator de literatură erotică, dar eu unul în acest roman nu găsesc nici umorul lui Bukowski, nici farmecul lui Gutierrez şi nici imaginaţia lui Sade, ci doar sex gol şi searbăd, fără substrat.
La sfârşitul volumului, pe coperta a patra, este arborată dubioasa mândrie a publicării unei lucrări care „are potenţialul de a reintroduce ideea de cenzură pe piaţa editorială românească”; este şi asta parte a unei strategii de marketing care dacă are drept scop doar vinderea cărţii, se vede treaba că, cel puţin în cazul meu, a funcţionat. În rest însă, Opus Pistorum se dovedeşte o pierdere de timp într-o lume ce trăieşte zi de zi pe fugă, o risipă de hârtie în epoca încălzirii globale şi o irosire de bani în vreme de criză economică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu