Uneori, nimic nu poate combate prejudecăţile care însoţesc o carte mai bine decât...cartea însăşi. Cam aşa stau lucrurile cu „Sexus” de Henry Miller. Dacă reputaţia autorului îţi inspiră cumva superficialitate, dacă titlul sau poza de pe copertă te fac să anticipezi o revărsare pornografică, cartea asta te va învăţa –dacă n-a făcut-o nimeni până acum- că uneori aparenţele înşeală.
Departe de a fi o lectură lejeră, Sexus îţi asaltează atât de violent capacitatea de înţelegere cu subiecte profund şi halucinant explorate precum viaţa artistului sau condiţia femeii, actul creaţiei sau mântuirea sufletului, fericerea sau psihanaliza, încât nu de puţine ori te întrebi, exasperat, dacă vei termina vreodată volumul de 550 de pagini. Iar scenele erotice, deloc puţine şi rareori ortodoxe, nu pot masca faptul că acest roman este de fapt povestea unei iubiri. O iubire nouă, dincolo de codurile, principiile şi tabuurile care îngrădesc şi veştejesc, o iubire năprasnică care, cu forţa unui tsunami, transformă cele două vieţi din care s-a născut, cu tot ce înseamnă ele- identitate, preocupări, aspiraţii.
Asta este deci „Sexus”: povestea valului care, la vârsta când mulţi încetează să mai caute, să mai viseze, a înghiţit un banal şef de personal al unei companii telegrafice şi a dat lumii un scriitor- pe Henry Miller. Aşa că, dacă vei avea curiozitatea de-a o cumpăra şi curajul de-a o citi, s-ar putea ca această carte hulită şi interzisă să te-ndemne, poate chiar la timp, să te scuturi de limite şi temeri. Fiindcă „toţi suntem vinovaţi de crimă; crima de a nu trăi din plin.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu