Supa mica vs. micul mare

Aseara am mers cu Valentina la doua evenimente foarte diferite ca si continut, locatie, afluenta si rezultat.

In primul rand, la Tuborg Green Fest, in Parcul Izvor. Cap de afis erau Guano Apes, de care eu unul uitasem ca exista; insa inafara unei melodii si a solistei relativ atragatoare care stiu ca obisnuia sa alterneze cantatul cu urlatul din rarunchi, nu m-au interesat niciodata-deci nu pentru ei veneam, ci pentru Zdob si Zdub. Ei trebuiau sa intre la ora 19, noi am parcat undeva in spatele Primariei Bucurestiului pe la 19.15; de la distanta ii auzeam deja cantand cum ii stim, energici pe ritm de etno-rock. Pana am ajuns in Parc, pana ne-am orientat, pana am trecut de filtrul de securitate si ne-am gasit un loc in tarc la marginea multimii de oameni, era cam 19.30, iar la 19.40 au terminat-niciun bis, doar la revedere. In rest, privelistea obisnuita-mese de lemn, bere, mici si fum gros, la care s-a adaugat mult praf, acelasi de la concertul Madonnei; una peste alta, privind smocurile rare de iarba moarta, chiar nu-ntelegeam de ce i-o fi zicand „Green Fest”.

Am plecat fara regrete si am luat-o spre Parcul Tineretului. Aici se desfasura o chestie numita Urban Soup Night, despre care am aflat intamplator vineri-seara, de pe niste afise mititele din oras; era o actiune de strangere de fonduri pentru Spitalul de copii Grigore Alexandrescu, la schimb cu supa facuta la fata locului si sesiuni de dans irlandez. Chiar cand ajungeam noi si ne faceam micile donatii, prima serie de supa se termina; asta ne-a dat ocazia sa privim in jurul nostru: oamenii veniti pentru ocazia asta erau in mare parte tineri, bloggeri (aveau adresele imprimate pe tricouri), iar multi dintre ei se aveau atat de bine cu organizatorii incat cel mai probabil le erau prieteni-promovarea n-a fost suficienta ca sa atraga prea multi dinafara cercului, n-a existat un partener media puternic si probabil nici suprapunerea cu festivalul berii n-a ajutat.

Se faceau pregatiri pentru venirea dansatorilor. Bucatarii zumzaiau pe langa trei aragaze electrice, pe care se pregateau, in oale mari, trei feluri de supa: minestrone, thailandeza si de ceapa; tocau si marunteau legume pe care le adaugau din timp in timp in oale. Am remarcat cu bucurie ca degustarea o faceau de fiecare data cu linguri de unica folosinta, iar la fiecare ridicare a capacului, narile noastre frematau de placere si nerabdare.

Au aparut si dansatorii, doi baieti si vreo sapte fete care topaiau cu spatele drept, picioarele-ndracite si zambete frumoase pe feţe; dansau in perechi, se desparteau, se reuneau, pe ritmul muzicii irlandeze deopotriva melancolica si jucausa. Mai apareau si incurcaturi, alunecari sau dezechilibrari, dar mie astea mi-au sporit si mai mult admiratia; aplauzele au fost meritate. Intr-o pauza s-a auzit in fine anuntul bucatarului : „avem supăăă!”. Ne-am orientat catre supa de ceapa si cea thailandeza, pe care le-am primit aburinde in boluri branduite de polistiren. A urmat un sfert de ora de absoluta incantare; supele erau gustoase si aromate, mangaiau limba, gadilau cerul gurii si incalzeau stomacul-rareori mi-am insotit cina de atatea exclamatii entuziaste. Nu e deci de mirare ca pentru ultima portie de minestrone a serii bucatarul-sef a organizat o licitatie cu strigare, dezlantuind o confruntare acerba castigata de cel mai exaltat dintre gurmanzi, care a oferit 100 de lei noi-felicitari, rasete, aplauze. La final ne-am mai luat o portie generoasa de dans irlandez usor si vesel si ne-am retras multumiti spre casa.

Cu toate cele cateva balbaieli organizatorice, acest eveniment micut a pornit din sufletele catorva si asta l-a facut reusit, in ciuda bugetului cu siguranta redus si a expunerii aproape inexistente. A fost o ocazie -cum eu nu prea am mai cunoscut pana acum- de a reuni generozitatea, dansul, voia buna si mancarea gustoasa. Si uite cum, cel putin pentru doi tineri bucuresteni indragostiti, in aceasta seara de sambata, mai tare decat marele concert cu sprijin corporatist a fost un eveniment mic si intim ca un foc de tabara.