Recolta

Vinerea trecuta s-a desfasurat, in micuta curte a familiei Călin din centrul Bucurestiului, primul act din Culesul Viilor-2009. Corpul meu amortit tanjea dupa ceva lucru fizic, iar simturile-mi erau imbiate de vreme –pe atunci, inca frumoasa- si de mireasma ametitoare a strugurilor din ultimele zile, astfel ca am sunat mobilizarea. Ingrijorat de palmaresul nostru nu tocmai stralucit in culegerea fructelor –struguri, prune, visine- care ne cresc in gradină mai sus de lungimea bratului si alarmat de atacurile tot mai frecvente ale pasarelelor asupra boabelor purpurii, am ignorat faptul ca indeobste evenimentul asta ar trebui sa se desfasoare inspre sfarsitul lunii, am evaluat situatia si am facut planul de bataie; viţa noastra, care s-a bucurat de o oarecare ingrijire numai acum vreo 3 ani - cand a fost plantata si orientata ca directie de crestere- , dupa care-am cam lasat-o-n plata Domnului, se prezenta sub forma unei bolte umbroase aflate deasupra intrarii principale a casei, cu ramificatii de-o parte si de alta, mai sus de ferestre, la vreo 4-5 metri inaltime. Impreuna cu componenta feminina a familiei- bunica, mama, catelusele Vera si Cara si pisica Ţipi- am hotarat sa ma concentrez mai ales asupra extremitatilor, mai coapte datorita expunerii mai mari la soare, urmand ca bolta propriu-zisa, mai usor accesibila, sa faca obiectul unei sesiuni viitoare.

Inarmat cu o foarfeca de gradina, cu o galetusa si cu mult curaj, m-am suit pe scara si m-am pus pe treaba. Sarcina bunicii era sa pregateasca ladite si galeti in care sa varsam recolta, iar a mamei sa tina bine de scara-asta cand nu facea poze intru documentarea evenimentului. Ca un acrobat ma intindeam si ma invarteam pe scara, incercand sa nu las nimic sa-mi scape; foarfeca ţăcănea intruna, ciorchinii cadeau in galetusa; din cand in cand, in acompaniament de injuraturi frustrate, ratam tinta iar ciorchinele cadea pe ciment in curte, acolo unde Vera isi intra in atributii si hăpăia boabele imprăstiate-nimic nu se iroseste, avem un caine cu dietă echilibrata. Cand galetusa se umplea, i-o pasam mamei, care-o rasturna intr-una mai mare, dupa care mi-o returna. In aer pluteau cantece si voie buna, atmosfera era ca de munca patriotica. Am speriat un pic toti paianjenii care se credeau in siguranta la inaltime si am salutat un cuib de gugustiuc incropit intr-un coltisor. In elanul meu am mai ciupit si cablurile de telefon, internet si TV, spre infrigurarea bunicii care-si astepta telenovela-no harm done, totusi.

La final, dupa vreo ora si jumatate, cu bratele obosite si tricoul lipit de spate, admiram rezultatul: un lighean, o galeata si jumatate de ladita, in total, vreo 5 kilograme de struguri de un soi anonim, dar cu siguranta foarte aromat. Din ele au iesit, doua zile mai tarziu, vreo 4 litri si ceva de must delicios, absolut natural. Stand la masa si sorbind din pahare, cu totii ne-ndreptam gandurile spre anii ce urmeaza si la productia viitoare de vin...Château Călin.