„Aici în Suedia, pentru două lucruri îi invidiem pe norvegieni: pentru petrol şi pentru faptul că ei desemnează Premiul Nobel pentru Pace.” La replica ghidului nostru de la Muzeul Nobel din Stockholm mă gândeam vineri, când la Oslo era anunţat drept câştigător Barack Obama; norvegienii ăştia, fac ei ce fac şi atrag toată atenţia spre ei, iar suedezii rămân să dea premiile plicticoase, pentru fizică şi chimie, la care 99% din noi nici nu ne pricepem.
Muzeul Nobel se află la parterul unei clădiri de secol XVIII ce mărgineşte pe o latură Piaţa Mare din Oraşul Vechi; etajul clădirii care găzduia odinioară Bursa este ocupat de Academia Suedeză, cea care desemnează câştigătorul premiului pentru literatură. Noi am ajuns acolo în dimineaţa celei de-a cincea zile, în preajma orei la care ştiam că se organizează un tur ghidat. Până ca turul să înceapă însă, am dat o scurtă raită prin muzeu: imediat în spatele recepţiei se află un spaţiu circular dedicat celor mai recenţi laureaţi ai premiilor; pe un cablu suspendat de tavan circulă panouri cu biografia fiecăruia din cei peste 800 de recipienţi, iar de o parte şi de alta a intrării se află două săliţe de cinema unde se proiectează filmuleţe, într-una despre câştigători iar în cealaltă, despre mediile universitare în care au creat şi experimentat. Pe pereţi erau expuse citate din Socrate, Einstein sau Mandela, dar mie cel mai simpatic mi s-a părut cel al lui Louis Agassiz: „Fiecare adevăr ştiinţific parcurge trei faze: mai întâi, oamenii spun că ar contrazice Biblia; apoi, că a fost descoperit mai demult; iar în final, susţin că l-au crezut dintotdeauna.”
Ghidul nostru, o blondă simpatică şi un pic peltică a sunat adunarea la ora stabilită şi, după ce ne-a sfătuit să ne luăm cu noi nişte scăunele, ca să stăm cât mai comod, a început turul. Prima oprire a fost într-o săliţă dedicată lui Alfred Nobel, cu povestea vieţii sale, poze, obiecte personale, masca mortuară şi faimosul său testament. Vasta sa avere şi faptul că nu prea avea moştenitori au suscitat o mare curiozitate în privinţa testamentului, iar ideea înfiinţării celor cinci premii a fost surprinzătoare şi a produs vii discuţii. Suedezii s-au simtit jigniţi de faptul că premiile nu erau exclusiv pentru conaţionali sau cel mult pentru scandinavi. Nici faptul că unul din premii, cel pentru pace, urma să fie decernat de norvegieni, nu le-a picat bine; Norvegia era, la acea dată, într-o uniune tensionată cu Suedia, iar înainte de asta fusese a Danemarcei; se pare deci că tocmai faptul că vreme de sute de ani n-a purtat războaie, spre deosebire de suratele scandinave, l-a făcut pe Nobel să considere că ei ar fi cei mai potriviţi să decidă în acest domeniu. Iar după proclamarea independenţei, din 1905, lucrurile au rămas la fel.
Fiecare dintre câştigători este rugat să doneze muzeului un obiect reprezentativ pentru viaţa şi munca sa, iar o parte din ele sunt expuse într-o vitrină. Ne-au atras atenţia o pereche de botine ale Selmei Lagerlof, laureată acum exact un secol, pe care se vede că avea un picior mai lung şi unul mai scurt, seminţele unui copac rar din Mauritius donate de Le Clezio sau scrisorile trimise din închisoare de sud-coreeanul Kim Dae-jung soţiei sale, alături de botoşeii pe care aceasta i i-a împletit apoi, ca să-i ţină de cald-exact în acele zile pe care le petreceam noi la Stockholm, în ţara sa, Kim Dae-jung era onorat şi condus pe ultimul drum.
Intr-o altă secţiune a muzeului erau expuse câteva diplome şi medalii care se înmânează câştigătorilor; cu ocazia asta, ghidesa ne-a explicat că al şaselea premiu, cel pentru economie, nu e tocmai un Nobel propriu-zis, el fiind înfiinţat şi susţinut financiar de către Banca Naţională a Suediei. Ni s-a povestit apoi puţin despre formalităţile premierii: decernarea are loc pe 10 decembrie, ziua morţii lui Nobel, într-o mare sală de concerte, iar banchetul se desfăşoară în splendida Sală Albastră a Primăriei Stockholmului, pe care şi noi o vizitaserăm în ziua precedentă. Ni s-au arătat tacâmurile şi vesela din care se serveşte la banchet, ghidul nostru făcîndu-ne apoi cu ochiul când ne-a menţionat, în treacăt, că întotdeauna dispar ca prin minune multe dintre obiectele mai micuţe: şervete, ceşcuţe şi farfurioare- fiecare cu trofeul lui. In săptămâna în care ajung la Stockholm pentru ceremonii, laureaţii vin pe la Muzeu/Academie, unde sunt instruiţi cu privire la etichetă, unde îşi fac mica donaţie de obiecte şi sunt invitaţi să se semneze...pe fundul scaunelor cafenelei din incinta muzeului, poetic denumită Kafe Satir; aşa că după ce se ridică de la măsuţe, clienţii localului sunt invitaţi să-şi întoarcă scaunul pe care-au stat, ca să vadă în compania virtuală a căror notabilităţi şi-au băut cafeaua.
Turul acesta instructiv dar foarte relaxant a făcut ca o oră să zboare pe nesmiţite şi să facă din timpul petrecut în Muzeul Nobel una din cele mai simpatice amintiri din Stockholm. De aceea cred că, ori de câte ori voi mai auzi ştiri sau voi vedea imagini pe marginea subiectului ăstuia, care fascinează lumea de 108 ani, îmi voi aduce aminte de dimineaţa cea însorită în care-am păşit şi eu în locul pe unde-au trecut, de-a lungul timpului, unii dintre cei mai mari oameni ai lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu