Fă-ţi loc în bibliotecă!

Ceea ce eu aş numi la mine comoditate –iar cunoscuţii puturoşenie- este presărată cu perioade ca furtunile de vară –scurte şi intense- de activitate. Aşa ajung din când în când să-mi fac ordine în cameră, când toate stau să cadă, nu mai am loc nici să-mi pun cotul şi lucrurile încep să se rătăcească prin mormanele eterogene; duc la reciclat grămezi de maculatură –reviste şi broşurele pe care cu luni sau ani în urmă chiar credeam că le voi citi- , fac ordine pe birou şi-n bibliotecă sau, mai recent, fac lumină în şifonierul meu întunecat şi încâlcit ca o junglă.

Dar săptămâna trecută am părăsit cadrul bârlogului meu şi mi-am plimbat brusc revigorata foame ordonatoare în spaţiul comun cunoscut sub numele de sufragerie. Profitând de plecarea părinţilor la munte, perioadă tradiţională de dezmăţ filial, mi-am suflecat mânecile şi am luat cu asalt cele trei corpuri de bibliotecă care străjuiesc camera. Scopul era multiplu: să fac un inventar al cărţilor, multe dintre ele fiind ascunse privirii, să le îndepărtez pe cele neinteresante şi să le fac loc celor care zăceau aiurea.

Lupta a fost lungă şi grea- se ştie că un război pe două fronturi este dificil, aşa că pe trei e şi mai şi. Deşi am fost tentat să scot din rafturi aproape jumătate din titluri, m-am temut de reacţia alor mei de la întoarcere, aşa că am fost un pic mai temperat şi am scos în cutii de carton "doar" vreo sută de cărţi; dintre acestea, jumătate erau din categoria Sandra Brown –expresie a pasiunii care a lovit imediat după ΄89 (era să zic revoluţie) în toate doamnele de seama bunicii mele- iar jumătate, cărţi româneşti, poliţiste, militare, siropoase şi pseudo-istorice, nedeschise de altfel, ale unor iluştri necunoscuţi. Pe primele le-am vândut fără reţinere a doua zi la anticariat, celelalte primind ulterior condamnarea finală din partea părinţilor, nedumeriţi şi ei de ciudăţeniile pe care le găzduiau.

Am făcut şi descoperiri! Am găsit jumătăţile lipsă ale unor cărţi pe care de când eram mic le ştiam rupte şi incomplete –„Intoarcerea lui Tarzan” a lui Burroughs şi „Versuri şi proză” de Topârceanu-colecţia Lyceum; am descoperit undeva foarte ascuns primul volum din „Casa Buddenbrook” -până acum credeam că-l avem doar pe al doilea- şi-am constatat că deţinem de cel puţin două ori mai toate scrierile de Rebreanu şi Sadoveanu. Spre bucuria Valentinei am găsit „Haiavatha-căpetenia pieilor roşii” şi „Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia”, apărută la noi când rula serialul de desene animate. Am descoperit un al doilea exemplar din „America Ogarului Cenuşiu”, pe care mi l-am însuşit mai mult din motive emoţionale, fiindcă nu m-aştept să fie o mare grozăvie şi două volume de Per Olof Ekstrom- cel care a scris „N-a dansat decât o vară”. Am găsit şi cărţi de bucate, un foarte instructiv ABC al primului ajutor pentru tot soiul de necazuri care se pot ivi şi un volum despre cartof-origine, istorie, reflectare în artă si bineînţeles, reţete.

Intr-un tom sortit pieirii am găsit o poză veche de exact 30 de ani a bunicii mele, când a fost numita „fruntaş în muncă” la fabrica de medicamente; am cumpănit dacă să i-o dau sau nu, ştiu că dacă mie mi-ar da cineva o poză cu mine de acum 20 de ani aş cădea în depresie; i-am arătat-o însă a doua zi şi a primit-o acum, la 80 de ani, cu acelaşi entuziasm pe care l-a avut toată viaţa- nici un pic de întristare, numai zâmbet şi voie-bună; păcat că nu semăn şi eu cu bunica.

Munca nu s-a încheiat încă; va trebui să revin şi să mai scot şi alte cărţi, de data asta la îndemnul alor mei, iar în locul lor le voi pune pe cele mult mai interesante, dar şi mai năpăstuite, care stau de ceva timp în cutii din lipsă de spaţiu. Trebuie doar să mai vină o dată furtuna hărniciei..