Halloweenul neaoş

Prima dată auzeam de Halloween pe la jumătatea anilor 90, când un băiat de pe stradă, mutat în State pe undeva prin New Jersey –care pentru mine era atunci totuna cu New York- ne scria încântat despre o sărbătoare ciudată cu oameni costumaţi în vrăjitoare şi schelete. Dimpreună cu Valentine’s Day, evenimentul ăsta avea încet-încet să fie adoptat şi pe la noi, lăsându-mă pe mine cam ca pe morţii comemoraţi în ultima zi de octombrie: rece.

Am însă şi amintiri calde şi frumoase cu ziua asta, de acum cinci ani, când Halloweenul m-a prins în State. Era o toamnă plină de entuziasm, când studenţii însufleţeau din nou orăşelul Hanover şi Colegiul Dartmouth, zilele erau reci, dar senine, iar lumina ricoşa neobosită între soare şi straturile de frunze galbene de pe jos. Cam aşa pica Halloween în 2005, la graniţa dintre Vermont şi New Hampshire, unde mă aflam eu. Toată suflarea era cuprinsă de frenezia petrecerii, împodobindu-şi din timp camerele, ferestrele şi casele cu cele mai năstruşnice accesorii, un arsenal de băgare a spiritelor în sperieţi care creştea de la an la an. La marginea drumului ce lega două orăşele, cineva îşi realizase de pildă lângă cutia poştală o adevărată scenografie, cu mâini strecurându-se de sub pietre de mormânt, stafii şi doamne cu coasă. Prin comparaţie, dovlecii sculptaţi ce tronau pe gardul peluzei bătrânului colegiu erau de-a dreptul cuminţi.



În ziua cea mare, din cauza programului mai scurt de lucru şi a afluxului mare de clienţi la care se aştepta managementul fast-foodului la care lucram, am fost mutat din tura obişnuită de noapte în cea de dimineaţă. Ocazie cu care am constatat că toată lumea dăduse în mintea copiilor. În spatele tejghelei, o casieriţă micuţă şi sfioasă, cu faţa albă, pistruiată şi cam îmbătrănită, venise costumată în...văcuţă, încurcându-se la tot pasul în ugerul de pe burtă. Iar la drive-through, un ţărănoi gălăgios între două vârste rememora foarte vesel aşteptându-şi comanda o întâmplare petrecută cu câţiva ani înainte, când într-un hamburger servit de restaurantul respectiv fusese descoperit un deget de om; a plecat probabil un pic dezamăgit că n-a găsit ceva similar în meniul întins pe fereastră, dar mândru de manechinul decapitat şi vopsit cu roşu pe la gât pe care-l căra în spatele camionetei- hotărât lucru, dacă ai de gând să te plimbi în văzul tuturor cu o victimă reală fără să păţeşti nimic, cel mai sigur este s-o faci de Halloween.