Larma, controversa, vuietul au precedat ca niciodată parcă deznodământul unuia dintre noi. Multă ură şi mult dispreţ s-au strâns zilele astea în corul care-l conducea spre groapă. În ţara unde semnul crucii se face la foc automat, milioanele se bat pe aghiasmă şi se bulucesc la moaşte, s-au găsit mulţi creştini neprihăniţi care să arunce cu pietre.
Am trăit prea puţin înainte de 1989 ca să-l consider activist sau dizident. Citesc prea rar şi prea puţin poezie ca să-l numesc poet de geniu sau versificator. Eu ştiu doar că de pe la 10 ani nu pot să aud sau să citesc „Rugă pentru părinţi” fără să mi se pună un pietroi în gât sau să-mi simt ochii înotând. Şi că multe din versurile melodiilor cu care Pasărea Colibri mi-au hrănit adolescenţa sunt scrise tot de el. Asta-i tot; şi pentru mine e destul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu