Pis-pis-pis..

De vreo trei săptămâni încoace, casa noastră are un aer de bază militară: se fac instructaje, se ridică bariere de securitate, se schimbă plantoane, se organizează filtre, se fac inspecţii-surpriză sau anunţate, se dă raportul. Totul se desfăşoară în atmosferă de rigoare şi seriozitate, iar tensiunea poţi s-o tai cu cuţitul. Motivul acestei desfăşurări de forţe?- Pisica Ţipi a adus pe lume doi noi puişori; iar după primăvara nefericită în care mult iubita noastră Vera a dovedit că are totuşi instincte canine, nu sentimente omeneşti, hăcuind toată prima serie de cinci pisoiaşi nevinovaţi, nu mai riscăm nimic.

Într-o carte grozavă despre comportamentul animalelor, Konrad Lorenz rezerva un capitol obiceiului aparent curios al unor vieţuitoare mai mici şi slabe de a-şi face cuibul taman în imediata apropiere a casei animalelor de pradă; acolo însă puii ar fi cel mai în siguranţă din cauza, se pare, dorinţei prădătorului de a-şi asigura “liniştea cetatii”, inclusiv nevânând în apropierea propriei case. De asta mi-am adus aminte când ai mei, aducându-mă noaptea de la aeroport, mă informau că Ţipi a născut chiar sub cuşca Verei.

Ca să fie în siguranţă, culcuşul i-a fost pus la mansardă, unde câinii nu pot ajunge; numai ca Ţipi, zăpăcită, şi-a scăpat unul din pui de pe balcon când îl muta în gură dintr-un loc în altul; a scăpat nevătămat, însă frati-miu a pus punctul pe i: abia s-a născut, că a şi rămas cu doar 8 vieţi. După acest incident, le-am mutat cutia jos în sufragerie, astfel ca miracolul vieţii a-nceput să se desfăşoare sub ochii noştri. Cele două vietăţi, una tărcată, ca tânăra mamă şi una alb cu negru, semănând cu tatăl (sau cu unul din ei), au început să se transforme de pe o zi pe alta, ajungând încet-încet, de la aspectul nediferenţiat şi ambiguu de la început, la cel de pisicuţe in miniatură. Au început să-şi susţină greutatea capului, să meargă, chiar dacă nesigur şi cu lăbuţele răşchirate şi, mai nou, să-şi preia controlul codiţelor. Urechiuşele li s-au dezvoltat, iar ochişorii li s-au deschis, dezvelind nişte priviri albastre, curioase şi integrându-se astfel în spaţiul pe care înainte doar îl bănuiau, întunecat, înfricoşător şi impenetrabil. Au căpătat nişte voci slăbuţe şi caraghioase cu care-şi cheamă mama, care apare prompt hrănindu-i, curăţându-i şi încălzindu-i. După ce în primele vreo două săptămâni au dormitat liniştit mai tot timpul, epuizaţi de efortul propriei veniri pe lume, au inceput acum să se hârjonească, să se muşte-n joacă şi să se ia la trântă. Iar curiozitatea începutului îi cheamă în afara micului lor univers reprezentat de lădiţa de fructe care le e casă şi încearcă, fără prea mare succes dar cu perseverenţă, să escaladeze zidurile care-i despart de lumea largă.


Această poză participă la concursul Junkiethecat organizat de CeMerita.blogspot.com

Nu va mai lua probabil prea mult până îi vom inţărca; şi atunci vor începe să descopere cu uimire mai întâi casa, băgându-se pe sub paturi, intrând în dulapuri şi escaladând cuverturi, apoi curtea , jucându-se cu frunze, tăvălindu-se prin pământ şi căţărându-se în copaci. Şi toate astea le vor face sub privirile noastre încântate şi nu mai puţin curioase ca ale lor. Viaţa nu ţi-e niciodată săracă, atunci când ai animale-n casă.