Otravă

Nu prea mă mai surprinde nimic în legătură cu cei care acum îşi trăiesc adolescenţa sau copilăria (nu-s încă aşa bătrân încât să folosesc vechea formulă “tinerii din ziua de azi”). Nu că ar fi ceva bun în asta- dar suntem atât de asaltaţi de senzaţional, şocant şi mizerabil, încât anumite trăiri se atrofiază sau dispar, epuizate. M-am obişnuit cu fetiţe însărcinate, cu elevi care-şi terorizează profesorii, cu băieţi şi fete care-şi trăiesc viaţa online, cu torturarea animalelor, cu tutunul, alcoolul sau etnobotanicele la gimnaziu, cu pici care înjură mai gros decât adulţii, cu sinuciderile din suferinţă sau teribilism. Dar astăzi în metrou linia izoelectrică a uimirii mele a pâlpâit din nou, la apropierea de Piaţa Iancului; un băieţel de vreo 8-9 ani se sprijinea de uşă, zăpăcit-apatic; o aschimodie palidă şi corect îmbrăcată care se-ntorcea probabil de la şcoală, genul care-mi atrage simpatia şi interesul. Aşa s-a nimerit să văd că ceea ce citea în picioare în aşteptarea staţiei la care să coboare nu era abecedarul, o carte de colorat, un Harry Potter sau măcar nişte benzi desenate, ci ziarul Click, cu nişte sâni pe prima pagina, un fund pe ultima şi cine ştie câte alte mizerii porno-mondene între cele două. Copilul frunzărea liniştit, blazat, versat, ca un cititor fidel al probabil celei mai ieftine dintre otrăvurile muzicale, vizuale, alimentare, mediatice, pe care ni le administrăm zilnic. La Iancului, puştiul a împăturit ziarul care, deschis, îi acoperea jumătate din corp şi a luat-o spre casă; acolo unde probabil fratele ascultă manele, mama se uită la Acces direct, bunica- la telenovele, iar tata- la ştirile sportive cu Gigi Becali.