luni, 20 februarie 2012

Aniversară

Mă uit cu uimire și neliniște la anii și amintirile care se strâng în urma mea. Prima imagine pe care-o pot plasa în timp este cea a mamei, aplecată deasupra mesei, lucrând la tortul cu blat de nucă și cremă de ciocolată pentru aniversarea mea de patru ani.

Asta era acum 26. Au trecut 24 de când aflam că moartea nu-i doar o poveste și tot atâția de când intram la școală, 23 de când deveneam pionier și tot atâția de când la uniformă nu se mai poartă cravată roșie. Au trecut 22 de ani de când m-am mutat în București, 20 de când cântam în corul școlii, 18 de când începeam să mă uit după fete, 16 de când intram la liceu; 14 de când voiam să mor de iubire ignorată, 13 de când sunt bolnav, 12 de când mergeam la facultate, 11 de când sărutam pentru prima oară o fată; 7 de când treceam oceanul, 6 de când lumea era a mea și 5 de când am pierdut-o din nou.

Zilele trecute, aplecată deasupra mesei, mama făcea din nou, la rugămintea mea expresă, faimosul ei tort cu blat de nucă și cremă de ciocolată. Au trecut 30 de ani și mi-e frică: știu că și următorii 30 vor trece tot atât de repede.

vineri, 10 februarie 2012

Un tramvai numit Gerilă

Tramvaiul dojeneşte maşinile fără încetare- ba că parchează prea aproape de şină, ba că se-nghesuie să facă stânga înainte s-apuce el să treacă. Protestează, dar nu prea-l bagă nimeni în seamă- printre troienele din oraş, soneria lui ca de clopoţel lasă mai degrabă impresia unui colind nevinovat decât a unei ameninţări serioase.

Înăuntru, călătorii agăţaţi de bare stau la pândă ca de obicei- doar împrejurările-s schimbate. Scaune libere sunt o mulțime, dar nimeni nu pofteşte la acelea- poate doar câte-un naiv de-abia urcat, care de cum se-aşează, sare înapoi în picioare, străbătut parcă de-un curent electric. Toţi râvnesc locurile pe care o mână de temerari s-au încumetat să le ocupe măcar vreo două staţii: de-ndată ce unul dă semne că urmează să coboare la prima, trei sau patru pasageri se plasează strategic, pentru a revendica succesiunea la scaunul încălzit.

Geamurile-s congelate pe ambele părți, radiatoarele funcționează cât să nu înghețe la rândul lor. Înfofolită-n scaun, o femeie își împărtășește indignarea cu cei din jur: ”Parcă suntem animale! Păi du-te-n Franța, în Italia, în Belgia, să vezi civilizație! Nu se există să te țină-n frig și să te mai și-ntârzie atâta!”, aruncă ea cu sictir. Nu doar aspectul sau etnia mă fac să bănuiesc că nu și-a cumpărat biletul care s-o îndreptățească să-și ceară dreptul de consumator- din zece urcări în orice vehicul RATB, rareori văd să fie validate mai mult de una-două... Cetățenii și statul, concurenți într-o cursă a înșelătoriei ale cărei consecințe se văd la tot pasul.

Afară, tramvaiul s-a oprit fără speranță de înaintare: o mașină lăsată câș blochează calea. După câteva secunde, vocea soneriei se sparge și se transformă-ntr-o hârâială jalnică. A răcit și clopoțelul.