marți, 30 iulie 2013

Luddiţii



Mi-am adus deodată aminte astă-seară de minunata pildă pe care o citeam acum cinci ani în Un om fără de ţară, cărticica de eseuri a lui Kurt Vonnegut: un capitolaş în care îşi descrie experienţele  de utilizator anacronic al unei maşini de scris în epoca modernă a calculatoarelor. Povesteşte cum scrie vreo douăzeci de pagini, pe care le adnotează şi corectează abundent cu creionul; cum îşi sună apoi dactilografa, care locuieşte într-un orăşel din afara New Yorkului, cu care discută pe-ndelete despre pasiunea ei pentru sturzi şi multe altele, înainte de a-i propune să-i bată la maşină manuscrisul; cum  coboară să-şi ia un plic de la chioşcul de vizavi, unde intră-n vorbă cu cei de la coadă şi, la final, cu  proprietara dughenei; cum merge cu manuscrisul în plic la oficiul poştal de lângă sediul ONU – pe unde se învârt oameni caraghioşi din toate colţurile lumii –, unde socializează/polemizează la o nouă coadă, admirând-o în acelaşi timp pe femeia de la tejghea, pe care o iubeşte în taină („Ea nu ştie. Ştie în schimb soţia mea. Dar nu o să întreprind nimic.”); în fine, cum bagă plicul în cutia poştală şi se întoarce apoi acasă. După ce parcurgi cu mintea veselul periplu, pe care Word-ul şi internetul l-ar fi zădărnicit, nu poţi să nu-i răspunzi cu un „Da!” entuziast lui Vonnegut când te întreabă din carte: „Ia spuneţi, nu merita să fac drumul ăsta?”. Concluzia lui? „Comunităţile electronice nu construiesc nimic. Nu te alegi cu nimic. Suntem animale dansatoare. Şi cât de frumos este să te ridici în picioare şi să faci ceva!”
Aşteptam de vreun sfert de oră la 135 pe bancă lângă Valentina, când în staţie a intrat încet un Passat imaculat, din care mă priveau două feţe dezorientate: „Bună seara! Ştiţi cumva unde este strada Salcâmilor?”. „Bună seara”, le răspund Feliciei Filip şi soţului său, aflat la volan, înainte să le explic în amănunt pe unde s-o ia, ţinând cont şi de sensurile unice din cartier. Nu ştiu dacă claxonul isteric al 135-lui din spate a întrerupt atunci o discuţie memorabilă. Dar ştiu că, dacă cei doi ar fi avut în maşină atât de utilul GPS, nici măcar n-ar fi început.