Mi-am adus deodată aminte astă-seară
de minunata pildă pe care o citeam acum cinci ani în Un om fără de ţară, cărticica de eseuri a lui Kurt Vonnegut: un
capitolaş în care îşi descrie experienţele de utilizator anacronic al unei maşini de
scris în epoca modernă a calculatoarelor. Povesteşte cum scrie vreo douăzeci de
pagini, pe care le adnotează şi corectează abundent cu creionul; cum îşi sună
apoi dactilografa, care locuieşte într-un orăşel din afara New Yorkului, cu
care discută pe-ndelete despre pasiunea ei pentru sturzi şi multe altele, înainte
de a-i propune să-i bată la maşină manuscrisul; cum coboară să-şi ia un plic de la chioşcul de
vizavi, unde intră-n vorbă cu cei de la coadă şi, la final, cu proprietara dughenei; cum merge cu manuscrisul
în plic la oficiul poştal de lângă sediul ONU – pe unde se învârt oameni
caraghioşi din toate colţurile lumii –, unde socializează/polemizează la o nouă
coadă, admirând-o în acelaşi timp pe femeia de la tejghea, pe care o iubeşte în
taină („Ea nu ştie. Ştie în schimb soţia mea. Dar nu o să întreprind nimic.”); în
fine, cum bagă plicul în cutia poştală şi se întoarce apoi acasă. După ce
parcurgi cu mintea veselul periplu, pe care Word-ul şi internetul l-ar fi zădărnicit, nu poţi să nu-i
răspunzi cu un „Da!” entuziast lui Vonnegut când te întreabă din carte: „Ia spuneţi,
nu merita să fac drumul ăsta?”. Concluzia lui? „Comunităţile electronice nu
construiesc nimic. Nu te alegi cu nimic. Suntem animale dansatoare. Şi cât de
frumos este să te ridici în picioare şi să faci ceva!”
Aşteptam de vreun sfert de oră la
135 pe bancă lângă Valentina, când în staţie a intrat încet un Passat imaculat,
din care mă priveau două feţe dezorientate: „Bună seara! Ştiţi cumva unde este
strada Salcâmilor?”. „Bună seara”, le răspund Feliciei Filip şi soţului său,
aflat la volan, înainte să le explic în amănunt pe unde s-o ia, ţinând cont şi de
sensurile unice din cartier. Nu ştiu dacă claxonul isteric al 135-lui din spate
a întrerupt atunci o discuţie memorabilă. Dar ştiu că, dacă cei doi ar fi avut în maşină atât
de utilul GPS, nici măcar n-ar fi început.