miercuri, 17 februarie 2010

IV1/3

[..]Doi dintre pereţii de la etajul al doilea al facultăţii mele sunt acoperiţi de aviziere. Sunt în total opt, câte patru pe fiecare perete, şi te însoţesc, preluând ştafeta unul de la celălalt, pe tot traseul tău universitar, de la admitere şi până la licenţă, trecând prin cei şase ani de studiu. Eram la prima mea toamnă în acea clădire, cercetând orarul de la avizierul pentru anul întâi şi priveam descurajat înspre şirul parcă nesfârşit de aviziere care mi se-ntindea în faţă, mă uitam cu invidie şi respect la studenţii care erau înaintea mea la coada ce începea sau mai bine zis se sfârşea la panoul pentru licenţă. Îmi era imposibil să mă imaginez ajungând vreodată în faţă la coadă, drumul era prea lung, iar timpul- nesfârşit şi imobil. Încă nu auzisem că şi cel mai lung marş începe cu primul pas şi nu-mi dădeam seama că eu îl făcusem deja: mă mutasem de la avizierul dedicat admiterii la cel pentru boboci.

.....................................................................................

Aşa că singurul lucru pe care-l simţeam în ziua-n care, plimbându-mi privirea pe cel de-al optulea avizier, îmi aflam notele de la licenţă, era uşurarea că scăpam de locul ăla. Drumul pe care pornisem cu nerăbdare durase cu un an mai mult decât ar fi trebuit şi nu-mi răsplătise cu nimic aşteptările şi ambiţia de a-l duce până la capăt. Îmi dădusem din primii ani seama că nu alesesem bine, că n-aveam ce căuta aici, dar mi-am ignorat îndoielile şi mi-am ascuns angoasele, preferând să mă-ngrijesc mereu mai mult de următorul examen decât de ce voi putea face când toate astea vor fi trecut. Priveam acum spre celălalt perete, spre panourile-n faţa cărora stătusem cu mult timp în urmă, în anul doi sau trei şi mă-ntrebam de ce nu renunţasem atunci. Nu-i adevărat că numai laşii renunţă; uneori e nevoie de mult curaj ca să poţi lăsa totul baltă.[..]

Un comentariu:

Bianca spunea...

Mihai, nu stiu daca te alina cu ceva daca- ti spun ca de prin anul 4 nu exista zi in care sa nu ma intreb ce caut acolo. Dar acum toate astea au trecut si am convingerea ca e in puterea noastra sa lasam sau nu ca aceasta "institutie" sa ne marcheze irevocabil existenta. Nu neg ca e mai greu sa continuam, ca entuziasmul a mai scazut, insa putem sa mergem mai departe, sa invatam si sa facem alegeri bune. Au facut- o atatia inaintea noastra. Putem sa influentam viitorul, nu si trecutul.