luni, 6 august 2012

Argintul de la gât şi arama de pe faţă



 Copilării pierdute în antrenamente, departe de familiile nevoiaşe... Bucuria de a reprezenta culorile, mândria de a ţi se cânta imnul... Performanţe obţinute în ciuda autorităţilor hapsâne care nu investesc în infrastructură şi nu asigură un nivel decent de trai... Blestematele accidentări care mai degrabă ambiţionează decât întorc din drum... Medalia care răsplăteşte, mai mult decât orice recompensă financiară, eforturile şi lipsurile de ani de zile... Cei mai buni ambasadori ai ţării... Sunt doar câteva din clişeele cu care presa îşi însoţeste relatările despre succesele româneşti la marile competiţii sportive. Patetice şi neoriginale cum sunt, le acceptăm cu ocazia multor întreceri  europene, mondiale şi olimpice pentru că ştim sau intuim că la urma urmei ele reflectă adevărul.

Numai că în spatele stereotipiilor se ascunde uneori lipsa nu doar de creativitate –obositoare, dar inocentă-, ci chiar de respect autentic pentru cei pe spinarea cărora jurnaliştii îşi croiesc poveştile lacrimogene. Acum o săptămână, în ziua referendumului pentru destituirea preşedintelui, Alina Dumitru declara că nu a votat, că subiectul nu o interesează şi că de data aceasta nu au sunat-o s-o felicite nici Băsescu, nici Antonescu. Cea cu care începe numărătoarea medaliilor româneşti de la ultimele două olimpiade le-a bătut obrazul şi suspendatului care o căutase în urmă cu patru ani, şi interimarului care nu ratase altminteri ocazia, în campania găunoasă de legitimare într-o poziţie uzurpată, de a se afişa cu delegaţia olimpică înainte de plecarea spre Londra. O dovadă la prima mână, într-un alt domeniu şi la un alt nivel, că lupta încrâncenată pentru o funcţie i-a făcut pe primii doi oameni în stat –şi pe susţinătorii lor- să ignore tot ce n-are legătură cu disputa lor. Un fel mult mai cuminte de a spune „PDL, USL, aceeaşi mizerie!”. Într-o împrejurare cu adevărat ciudată, în care problema nu era ce, ci dacă se votează, o atitudine decent exprimată a stârnit furia a doi dintre cei mai vocali susţinători ai debarcării lui Băsescu, care prin comentariile ruşinoase la adresa unei medaliate cu argint şi-au dat arama pe faţă: au taxat orgoliul unei sportive care tocmai obţinuse una din cele mai mari performanțe ale sale, au ironizat înfrângerea în finală a unei luptătoare accidentate, i-au minimizat eforturile, reducând-le la valoarea de piaţă a locului pe podium. Iar după o săptămână în care îi îndemnaseră ipocrit pe români să-şi exercite dreptul la vot, negau unuia din idolii lor pe cel la liberă exprimare: „Să tacă dracu’ din gură!”. Faptul că înainte să afle de declaraţiile ei o lăudaseră nu-i disculpă, cum îşi imaginează, ci confirmă atitudinea cu care au reuşit să ne molipsească pe prea mulţi dintre noi, aruncându-ne cu zeci de ani în urmă: că mai mult decât talentul, competenţa, munca cinstită şi succesele meritate, te caracterizează opţiunile politice.

Reacţiile, inclusiv cele oficiale, la împroşcăturile otrăvite ale dezgustătorului duo sunt singurul lucru pozitiv din toată această poveste. Deşi în prea mare măsură la fel de violente ca aprecierile care le-au declanşat, ele demonstrează că mai sunt printre noi destui oameni lucizi, care-şi judecă idolii nu după vot, ci după fapte. Care înţeleg că protejându-ne simbolurile ne protejăm pe noi înşine.

Niciun comentariu: