marți, 20 ianuarie 2009

rezervari

De multe ori bucuria apare de unde nici nu te astepti. La mine neasteptatul poate lua multe forme: un titlu nou intr-o librarie, o casa frumoasa pe o straduta retrasa, un soare rosu, un zambet sincer. Dar vi s-a intamplat vreodata sa va bucurati ca luati bilete la ceva? Ei bine, mie astazi mi s-a intamplat; pentru ca azi a fost Ziua Biletelor. In seara precedenta pusesem mana pentru prima oara in 2009 pe Time Out. Are ceva revista asta care ma atrage; desi prezinta practic aceeasi informatie ca 24Fun sau Sapte Seri, parca in ea lucrurile arata mai vesel, mai colorat, mai imbietor. Asa ca dupa vreo ora de rasfoire, planul era stabilit: azi aveam sa merg la Sala Palatului sa iau bilete la Havana Lounge iar apoi la Opera, pentru Barbierul din Sevilla, daca nu cumva si pentru Razvan Mazilu. Cu acestea in minte, somnul a fost odihnitor iar trezirea usoara.

E ceva in cumparatul biletelor care induce buna dispozitie; iti da o chestie pe care s-o astepti cu nerabdare si bucurie pitita, e ca si cum ti-ai programa niste petice de cer senin pe-un orizont pana deunazi un pic cam gri. De altfel, astazi a fost o zi frumoasa si calduroasa ca de primavara, care parca a vrut, de cand am iesit pe poarta, sa-mi sustina hotararea. Asa ca nimic nu m-a putut supara: nici masinile care erau sa ma calce pe trecerea de pietoni de la Kretzulescu, nici biletele un picut scumpe la Havana, nici coada mare la casa de la Opera, nici caldura care m-a transpirat in tinuta mea cuminte de iarna. Gandul meu a zburat tot timpul la trabuce, masini americane vechi, figuri barboase de revolutionari si cubanezi in tinute lejere.

Ziua asta m-a facut sa cred ca mi-am gasit o mica strategie de viata; iar daca am dreptate, cand oi reusi sa strang bani pentru Norvegia, cred c-o sa am asigurate vreo 6 luni bune de bucurie pe credit.

4 comentarii:

Anonim spunea...

aveam o mare curiozitate legata de subiectul abordat in postarea "rezervari" si le astept cu nerabdare pe urmatoarele.alaturi cuvintele intr-un mod care imi face placere si imi lasi o impresie placuta a unei lipse de griji si relaxare pentru care iti port ciuda

Anonim spunea...

rectific:a unei lipse de griji si a unei relaxari...:)

Mihai spunea...

daca ai citi si alte posturi, ai sti ca de fapt sunt foarte angoasat si ingrijoart de felul meu..poate tocmai asta ma face sa gust din cand in cand niste mici bucurii, de genul asta:)
p.s: daca poti, data viitoare semneaza-te, sa stiu cu cine vorbesc:)

Anonim spunea...

eu sunt foarte curioasa cum va fi la buena vista, pentru ca pana atunci nu pot decat sa imi imaginez si eu o atmosfera incetosata de fumul de trabuc :)

si ma bucur ca masinile de pe kretzulescu ti-au iertat neatentia :)