marți, 19 ianuarie 2010

Iarna-n strada Toamnei


De-a lungul anilor, cred că numai în iernile cu ninsori ne bucurăm că grădina-nvecinată e abandonată, fiindcă una e să poţi arunca zăpada peste gard şi alta ar fi s-o cari, prin curtea noastră îngustă şi lungă, până la poartă.

Altminteri pe astfel de vreme e foarte frumos să ai o casă pe-o străduţă veche din centrul Bucureştiului. N-o să zic „cel mai frumos”, fiindcă nici primăverile cu iarbă proaspătă şi copăceii noştri înmuguriţi, verile pe scaun sub umbreluţă şi ghivecele cu flori sau toamnele la culesul viei de pe gard şi cu frunze melancolice nu sunt mai prejos. Cert e că astăzi am avut sentimentul că-mi retrăiam o zi din copilărie. O fi fost orezul cu lapte făcut de mama de dimineaţă; sau după-amiaza petrecută la dat zăpada, ca atunci când eram mic şi ningea parcă mai des; o fi fost faptul că pe seară mi-am făcut din nou focul în sobă chiar dacă de mulţi ani avem centrală; şi că-n fotoliul de lângă teracota caldă am citit sorbind în răstimpuri din cana cu cacao de la bunica.

Pe străduţa noastră veche zăpada pare că va rămane ceva vreme pe trotuare, peste maşini şi acoperişuri plate de tablă sau ţuguiate din ţiglă. Nu mai există copiii care clădeau cazemate falnice dar trecătoare-mai sunt doar adulţii care-şi amintesc. Dar toată ziua de astăzi, peste tot în jurul meu, mi-am văzut şi auzit, mi-am atins şi adulmecat copilăria.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Cred că au fost mulţi care azi şi-au amintit de copilarie şi de iernile în care joaca cu zapada îi bucura într-atât încât cu greu acceptau să intre în casă, la căldură.
Am avut o discuţie azi cu colegii de boru, în timp ce priveam pe geam cum ninge, despre iernile din copilărie. Eu mi-am amintit de munţii de zăpadă pe care îi transformam în derdeluşuri, mi-am amintit de plăcerea cu care mergeam pe unde era zăpada mai mare si, pe cât posibil, neatinsă şi mi-am amintit că atunci când intram în casă aveam nasul şi obrajii roşii, iar pantalonii erau îngheţaţi până la genunchi.

Mihai spunea...

:)

Bianca spunea...

Noi aveam o gradina in spatele blocului de pe Stefan cel Mare. Si acolo ne adunam vreo 10-15 copii, ne faceam cate 2-3 cazemate si dadeam cu bulgari cat era ziua de lunga. Acum nu prea mai sunt copii in spatele blocului de langa circ. Iar in blocul in care locuiesc, noi avem singurul copil. E trist...

Mihai spunea...

mda..nu e doar o poveste ce tot auzim cu imbatranirea populatiei, cu numarul mic de copii..poti vedea asta la tot pasul; scoala mea a redus nr de clase la cate una la gimnaziu, cand inainte erau trei. copiii or sa se joace doar cu adultii, varstnicii si calculatorul.