Hai la desene!

În week-endul care s-a scurs, aflat sub influenţa Crăciunului proaspăt încă în minte, în care, după cum spuneam, am privit şi unul din filmele clasice ale lui Disney, „Pinocchio”, am descărcat din reţea şi vizionat „Pisicile aristocrate”- îl văzusem când eram prea mic să-nţeleg ceva din el. Ei bine, în momentul când, în dimineaţa de după furtuna în care Ducesa şi cei trei pisoi fuseseră abandonaţi de valetul cel rău la marginea oraşului, apare cântând lipsit de griji motanul O’Malley, mi-am zis: „ăsta are aceeaşi voce ca Baloo din „Cartea Junglei” ! ”. Si s-a dovedit c-aveam dreptate: ieri, căutând pe Google, am văzut că actorul şi cântăreţul respectiv a făcut voci şi-n „Aristocats”, şi-n „Jungle Book”, şi-n „Robin Hood”-preferatul Valentinei şi una din viitoarele vizionări.

Însă astăzi deschizând „Adevărul” mi-am amintit cu ruşine de o voce infinit mai dragă copiilor din generaţia mea, voce pe care recunosc că nu mă gândisem niciodată s-o caut pe net până-n pânzele albe, deşi ar fi meritat din plin. Mă refer la vocea care a însoţit mai toate serialele de desene animate la care cu toţii ne uitam, lăsând urgent baltă joacă, masă, teme. Cele cu „Sandy Belle” care rămâne orfană, îl caută-n lume pe Marc şi se face reporteriţă; cu cei care căutau idealist prin toată lumea „Floarea-n şapte culori”; cu Nils Holgersson, care-mi face acum cu mâna de pe hârtia de 20 de koroane de pe biroul meu şi care atunci, alături de un cârd de gâşte, străbătea în zbor Suedia pe spatele gânsacului Martin; cele cu „Captain Planet”, care fără să exagerez, mi-au definit tot comportamentul meu de copil, adolescent şi adult faţă de natură şi care, spunea de curând Ted Turner, fondatorul CNN, ar trebui reluate acum mai mult ca niciodată; mă refer şi la spadasinii din „Serifii stelari” şi piloţii din „Michel Vaillant”; la desenele cu ratoni şi ştrumfi sau la cele cu „Perrine”, fetita care-şi însoţea cu mama ei dintr-un targ în altul, unde făceau poze la oameni , Perrine care rămâne şi ea orfană şi se angajează la fabrica bunicului ei orb.. ştiţi cu toţii şi despre ce desene vorbesc, şi despre ce voce vorbesc. Ei bine, vocea aceea care ne-a însoţit printre atâtea poveşti, timp de atâtea ore şi care la sfârşitul fiecărui episod anunţa doar cine făcuse „traducerea şi adaptarea”, dar nu şi propria sa identitate, vocea aceea are în fine un nume: Mihai Cabel

Pe el îl puteţi vedea şi citi astăzi în Adevarul