luni, 28 februarie 2011

Things I've heard today

Am auzit că Academia Română intenţionează să demareze proiectul-mai vechi- de întemeiere a unui Pantheon românesc. Construcţia ar urma să fie realizată prin subscripţie publică, iar campania s-ar intitula „Daţi un ron pentru Pantheon”. Mie în principiu mi se pare o idee bună- deştept şi sufletist condusă, chestia asta ar putea redeştepta nişte idealuri adormite-n comunism şi căsăpite-n tranziţie. Sceptic cum mă găsesc însă, tare mi-e că Pantheonul dâmboviţean va fi şi el înghesuit lângă Casa Poporului şi Catedrala luPeşte - „mamutul de lângă mastodont”-, un edificiu din beton, termopan, faianţă şi tablă tip ţiglă, în care, pitiţi pe după eroi, vizionari şi făurari, îşi vor petrece veşnicia lichelele, trădătorii şi călăii noştri- şi ai lor.

Şefa Institului de Antropologie ne atrage atenţia asupra piramidei populaţionale din ţara noastră- îngustă la bază, unde-s tinerii, lată la mijloc, unde-s cei de 40 de ani. Stimularea natalităţii din anii comunismului, suntem avertizaţi, îşi va arăta colţii peste vreo două-trei decenii, când „decreţeii” vor ieşi la pensie, dar nu va avea cine să le-o plătească. Acum vreo zece ani, unii economişti încercau timid să explice că pensionările anticipate şi pensionările masive pe caz de boală sunt o bombă cu ceas pentru bugetul asigurărilor sociale. Azi, când urechile ne sunt asaltate de efectele surzeniei de atunci, poate vom şti să ascultăm avertismentele zilei de mâine.

Apropo de vârstnici: „Când moare un bătrân, o bibliotecă arde”.

Nu numai Twain a aflat din presă c-a murit. De fapt, lista e chiar lungă: În 1888, când Ludvig Nobel a încetat din viaţă, unele jurnale l-au confundat pe acesta cu fratele său, Alfred. Se pare că acesta din urmă, şocat de titlul cu care un ziar franţuzesc îşi deschisese relatarea – „Negustorul de moarte a murit”-, a decis ca, atunci când decesul său va fi oficial ( şi confirmat din trei surse independente) , să-şi doneze averea pentru o invenţie mai mare decât dinamita: premiile care-i poartă numele. A păţit-o şi Kipling; de-ndată ce a citit ştirea, el a trimis pe adresa revistei care-o publicase câteva cuvinte: „Tocmai am citit că sunt mort. În consecinţă, nu uitaţi să mă ştergeţi de pe lista dumneavoastră de abonaţi.”

Niciun comentariu: