Luni mi s-a refuzat o colaborare care mă încântase dinainte de-a o obţine. N-am dipoma care-mi trebuie. Tot luni am trăit câteva momente frumoase într-un McDonald’s şi de atunci încerc să le cuprind într-o povestire. Scriu şi rescriu noapte de noapte până la trei dimineaţa. Şi tot nu-s sigur c-o să iasă bine.
Am terminat Totul pare un paradis, de John Cheever, o carte puţin ciudată şi parţial interesantă. Am mers la operă într-o dispoziţie neprielnică- Traviata. M-a exasperat mai mult ca niciodată subiectul fatalmente subţire şi repetarea de cinci sute de ori a aceleiaşi replici. Citită ca un dialog normal, o operă de trei ore n-ar depăşi treizeci de minute.
Pisicuţa Ţipi a murit călcată de o maşină pe strada noastră. Am avut-o aproape doi ani care n-au fost din păcate foarte liniştiţi pentru ea. Rămân în urma ei amintirile, fotografiile şi orfanul Ţiţi.
Clopoţelul are un nume, plătit şi înregistrat. Trebuie doar să-l mai facem să funcţioneze.
Am mers de două ori la patinoar. A doua oară se mergea în alt sens decât până atunci- a fost ca şi când aş patina pentru prima dată. Am încercat să merg şi cu spatele, dar încă n-am reuşit mare lucru. Poate ar trebui totuşi să învăţ mai întâi să pun frână.
Am ratat altă colaborare. Tiparul e acelaşi- mă entuziasmez azi, mă dezumflu mâine. Doar motivul a fost altul- n-am destulă experienţă. După doar trei săptămâni, disperarea dă târcoale.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu