Hem'

M-am apucat sa citesc „Sarbatoarea de neuitat” a lui Hemingway intr-o noapte tarzie de august in care gandurile care inotau in moartea mea si a celor dragi ma impiedicau sa dorm.

Este cartea in care Hemingway povesteste o parte din intamplarile petrecute-n anii traiti in tinerete la Paris;si pentru mine, care urmeaza sa plec intr-acolo in ceva mai mult de o saptamana, era exact ce trebuia. Eu am avut intotdeauna in minte imaginea lui Hemingway de vanator, de luptator in Razboiul Civil din Spania, de pescar, de indragostit de Cuba;dar faptul ca acest outdoors-man povesteste cu atat drag despre Paris ma face pe mine, un citadin cel putin prin forta imprejurarilor, sa ma simt mai bine cu mine insumi.

Cu totii stim Parisul, chiar si fara sa-l fi vizitat;stim de Gioconda, Luvru, Champs-Elysees si Arcul de Triumf, de Napoleon, Versailles si Turnul Eiffel.Toata lumea le stie si Hemingway probabil mai mult decat majoritatea.De aceea el isi aminteste pentru noi de lucrurile poate mici in aparenta, dar care reprezinta cu adevarat viata intr-un asemenea oras, in orice oras;isi aminteste de turma de capre care urca pe stradute dis-de-dimineata, de mirosul de paine proaspata, de pescarii de pe cheiurile Senei, de atmosfera cafenelelor frecventate si de cursele de cai;isi aduce aminte despre o librarie si despre buchinisti, despre primavara si iarna, despre camarute mici si confortabile, despre vinuri, stridii, biberoane si pisici;si isi aduce aminte de prieteni-unii pierduti, altii decedati, unii celebri, altii nu, dar te face sa-i privesti cu aceeasi simpatie atat pe un Scott Fitzgerald ingrijorat de marimea penisului sau cat si pe un chelner de treaba, decorat in Primul Razboi Mondial si nevoit cu tristete sa-si rada mustata de catre noii patroni americani.Vorbeste despre cum puteai sa fii un cuplu sarac si sa-ti permiti totusi sa traiesti, sa fii fericit si chiar sa calatoresti cu doar cativa dolari pe zi, vorbeste despre bani si bogatasi si cum pustiesc ei totul in calea lor.

Isi aduce aminte despre frig si despre foame si o face fara resentiment sau durere, ci cu nostalgie, ca de niste prieteni de demult, pentru ca toate in viata au o noima;si, cu patruzeci de ani si trei neveste mai tarziu, vorbeste despre prima sotie cu afectiune si tandrete si cu un subinteles regret sincer, barbatesc, care te fac sa intelegi cat de ridicol e orgoliul in dragoste;si cat de norocos trebuie sa te consideri, oricine-ai fi, daca esti iubit.

Nu-mi pare deloc rau ca pentru cartea asta mi-am incalcat regula de a nu cumpara din anticariate;acum o consider stupida si cam rusinoasa.Cartea asta m-a facut sa astept cu nerabdare plecarea la Paris, ba mai mult, sa-mi programez deja reintoarcerea acolo.Si m-a facut sa realizez din nou ca pana si scriitorii celebri, premiati, aclamati, admirati si invidiati au fost candva, mult inainte de a deveni icoane cioplite-n piatra, doar niste tineri visatori si plini de spirit, „tare saraci si tare fericiti”.

Am inceput cartea asta intr-o noapte in care sufletul mi-era chinuit si am terminat-o trei zile mai tarziu, intr-o dupa-amiaza insorita, cu un zambet pe buze si cu o inima usoara;am zvarlit intr-un colt temerile care ma tintuiau si am dat fuga pana la iubita mea si-am strans-o tare-n brate.Life ain’t over yet.