marți, 12 august 2008

Vand masina

Masina pe care am condus-o cel mai mult in cei aproape sapte ani de cand mi-am luat permisul am primit-o de la ai mei drept cadou cu putin inainte de a face 20 de ani.Eu am prostul obicei de a ma atasa emotional de anumite lucruri iar Supernova mea rosie face parte din acele lucruri.Am mers cu ea pe acelasi drum aproape zi de zi, timp de patru ani la facultate; am vazut multe locuri frumoase de prin tara-am fost la munte si la mare, am rascolit praful in drum spre Vulcanii Noroiosi, am fost la Sighisoara, Targu Jiu, Alba-Iulia si Targu-Mures; am dormit in ea vreo doua nopti in Piata Huet din Sibiu prima data cand am fost in orasul ala frumos, am dus-o pe Valea Oltului si prin Hunedoara, am chinuit-o, dar nu fara folos, pe Transfagarasan.In ea am dat fuga pana la Sinaia s-o aduc degraba acasa pe bunica pe care-a apucat-o apendicita tocmai la 74 de ani.Cu ea imi duceam colegii de la vreun curs tinut in Plevnei la altul de la Spitalul de Urgenta si in ea s-au infirpat, amplificat, deteriorat si destramat cateva iubiri.

Iar cand am fost plecat in State timp de jumatate de an, printre atatea masini americane uratele, uriase si cu cutii automate, mi s-a facut asa de dor de ea ca i-am cerut lui taica-miu sa-mi trimita o poza cu ea.Si-mi aduc aminte si-acum ca la intoarcere uitasem cu totul s-o conduc..

Am avut si cateva evenimente de-a lungul timpului-o zgarietura ici, o tamponare colo, un far spart, dar nimic serios, una peste alta.

Anul trecut mergeam ca de obicei fara tragere de inima la o expozitie pentru dentisti (how sad is that?) de la Romexpo la care daduse buzna atata lume ca nu erau locuri de parcare in complex, asa ca a trebuit s-o las pe una din strazile sufocate deja de masini parcate.Cand m-am intors, am vazut de la distanta geamul din dreapta spate spart; iar cand m-am apropiat, mi-am dat seama ca mi se furase o geaca luata din State si la care tineam foarte mult pentru ca-mi statea bine, desi era doar dintr-o imitatie de piele si nu ma costase decat vreo treizeci de dolari-geamul si manopera care-a urmat m-au costat mai mult.. Si mi-am adus aminte cum in State (cel putin acolo unde-am fost eu) mai toata lumea isi lasa masinile descuiate, cu haine si cumparaturi inauntru..

Dar poate fiindca tineam destul de mult la masina, poate fiindca a picat intr-un moment personal prost, m-a afectat destul de mult episodul asta.M-am gandit, asa cum ma gandesc si acum, la toate lucrurile care s-au intamplat in, cu si gratie masinii asteia si ma gandeam ca in ea nu intrasera decat oameni care, la un moment sau altul, mi-au fost dragi; asa ca hotul care mi-a scotocit prin masina m-a facut sa ma simt invadat intr-un spatiu al meu; si cand, dupa cateva zile, gaura a fost astupata, cu un geam care nu se potrivea la culoare cu celelalte si cu o reparatie de mantuiala, recunosc ca m-am distantat un pic de ea, ca de victima unui viol.

Din decembrie trecut am o masina de serviciu, iar Supernova mea a ramas in fata casei, primind atentie ocazionala din partea tatalui meu si atragand tot din cand in cand inspre ea gandurile mele nostalgice.Dar adineauri am vazut ca cineva i-a furat peste noapte capacele de la rotile de pe partea dreapta, lasand-o cu un aer trist si abandonat, de fata furata de podoabele ei si-asa saracacioase..Tara de rahat, furturi de rahat..

3 comentarii:

ana spunea...

asa am simtit si eu fatza de MOM...si cand mi au furat din ea...si can am vandut o...eh, dar tu stii bine ca am plans...

Mihai spunea...

da..seara aia cand ai dat-o e o amintire cu tine la care tin f tare:*

ana spunea...

aoleu, tocmai la aia...ce, te ai prins ca pana la urma sunt si eu om?:D