luni, 17 ianuarie 2011

Săptămâna 2

Am început să merg la patinoarul din Cişmigiu. M-a motivat şi scepticismul Valentinei, care nu prea credea că lipsa patinelor proprii mă împiedicase până acum. Am ajuns de două ori, am stat cam câte o oră şi n-am căzut până acum niciodată. Fiecare îşi măsoară succesele în felul lui.

Am terminat de citit prima carte din an, Beatles de Lars Saabye Christensen, o alegere fericită. În josul ultimei pagini, am trecut, cum fac de obicei, data la care am isptăvit-o -11.1.’11- zâmbind cu o mulţumire tâmpă primei înşiruiri de cifre identice din calendarul acestui an.

A doua zi, uitându-mă la ceas, am constatat că eram pe 13. Deci cu o zi înainte fusese de fapt 12. Din primele douăsprezece zile ale anului, eu am pierdut deja una- din neatenţie.

Cum n-a picat însă-ntr-o vineri, 13 n-a fost zi cu ghinion, dimpotrivă. M-am întâlnit prima oară cu partenerul de visare şi-am început să punem lumea la cale. Roţile bicicletei încep să se-nvârtă. Acum meşterim la clopoţel.

Un comentariu:

Ana spunea...

felisitari si bafta